Carmen Gavrilă îşi lansează astăzi volumul „Revolta Orientului“
https://www.ziarulmetropolis.ro/carmen-gavrila-isi-lanseaza-astazi-volumul-revolta-orientului/

Astăzi, la ora 16.30, la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiodifuziune va avea loc lansarea volumului „Revolta Orientului“, semnat de Carmen Gavrilă.

Un articol de Andrada Văsii|29 Aprilie 2013

Astăzi, la ora 16.30, la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiodifuziune (str. General Berthelot nr. 60-64) va avea loc lansarea volumului „Revolta Orientului“, semnat de Carmen Gavrilă.

Volumul este apărut recent în colecţia „Ego. Publicistică“ a Editurii Polirom şi este disponibil şi în ediţie digitală.

Printre invitați se numără Titus Corlăţean – Ministrul Afacerilor Externe, Ovidiu Miculescu – Preşedinte Director General Societatea Română de Radiodifuziune şi Emil Hurezeanu – jurnalist.

Revolta Orientului“, cu un cuvânt-înainte semnat de Bogdan Aurescu, reprezintă un demers jurnalistic mai mult decât necesar în contextul epocii istorice pe care o trăim şi pe care puţini dintre noi o înţeleg pe deplin.

Este o lectură care te ţine captiv, te pasi­onează şi te emoţionează mai ales pentru umanitatea pe care o inspiră fiecare rând, fiecare frază, fiecare pagină. Nu este analiză politică, ci mai mult decât atât: o viziune personală şi personalizată, construită cu migală pe baza observaţiei directe a ochiului de corespondent de presă care şi‑a acordat conştient şansa de a asista la făurirea unei noi epoci istorice…

Bogdan Aurescu,

diplomat

Un stil aparte

În calitate de corespondent în Iran şi în statele arabe din Orientul Mijlociu pentru Radio România Actualităţi, Carmen Gavrilă îşi poartă cititorii, transpunându-i în mijlocul evenimentelor, prin zonele fierbinţi ale spaţiului islamic, scriind într-un stil pasionant, incisiv şi cu o atenţie deosebită asupra detaliilor care contează. 

Relatările detaliate de la faţa locului sunt însoţite de descrieri ale contextului, analize ale evenimentelor şi interviuri atât cu protestatari din stradă, cât şi cu jurnalişti locali. Nu lipsesc interviurile cu diferiţi lideri ai unor mişcări islamiste şi nici cele cu oficiali importanţi din Orientul Mijlociu.

Fără a fi doar o analiză politică, „Revolta Orientului“ este şi o veritabilă experienţă de călătorie virtuală, un „mic ghid“ necesar în descoperirea şi cunoaşterea civilizaţiei orientale.

Info:

Întâlnirea va fi moderată de către Alexandra Andon.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

25
/06
/19

Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educație, ambiții, viață și moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

12
/06
/19

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puțin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt și publică – nici mai mult, nici mai puțin – decât cărți despre istoria bucătăriei noastre.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

31
/05
/19

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă și note de Nicolae Dobrișan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

Page 8 of 99« First...678910...203040...Last »