Carol. Eleganţă şi discreţie - Ziarul Metropolis

CRONICĂ DE FILM Ecranizare a romanului „The Price of Salt” (1952), publicat, din cauza tematicii, sub pseudonim de celebra scriitoare americană Patricia Highsmith, „Carol” (2015) este cronica asumat melodramatică, dar de o somptuozitate elegantă, a unei iubiri între două femei din medii diferite în New York-ul de la începutul anilor `50.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 martie 2016

Spre deosebire de o abordare deja clasică a unui astfel de subiect, scenarista Phyllis Nagy şi regizorul Todd Haynes nu pun apăsat accentul pe ciocnirea directă – şi, de altfel, previzibilă – dintre apropierea celor două femei, Therese (Rooney Mara) şi Carol (Cate Blanchett), şi intoleranţa societăţii. Nu aici este sursa tensiunii la foc mic pe care se sprijină totuşi filmul.

Interesul se îndreaptă mai mult spre dificultatea ca însăşi protagonistele să îşi conştientizeze şi să îşi asume pe deplin sentimentele una faţă de cealaltă şi să îşi depăşească limitările – impuse de convenţii, de educaţie, de statut social.

Bineînţeles, nu lipsesc tuşele din portretul unei Americi de tranziţie, între traumele de după cel de-Al Doilea Război Mondial şi transformările profunde ce urmau să vină peste doar câţiva ani. Însă acesta este doar fundalul, neostentativ, pe care este proiectată trama.

Atracţia şi pasiunea, sugerate insistent prin schimburi de priviri şi gesturi reţinute, sunt motoarele unei naraţiuni discrete – „Carol” nu este o critică acidă a puritanismului, ci o tentativă de a descrie cu acurateţe o iubire improbabilă, fără aerul de superioritate pe care îl oferă de cele mai multe ori distanţarea permisă de trecerea timpului.

Maestru al echilibrului, Todd Haynes redă într-un mod cât mai reţinut dorinţa tot mai puternică ce se degajă între cele două femei nevoite să îşi reprime emoţiile – mai tânăra şi timida Therese, vânzătoare în departamentul de jucării al unui mare magazin şi fotografă aspirantă, şi blonda Carol, femeia fatală din clasa de mijloc, îmbrăcată ca în reviste şi cu un uşor aer afectat, mamă a unei fetiţe şi soţie în plin divorţ.

Nu e loc pentru exprimări publice ale afecţiunii (cel mult o mână pe umăr sau o mângâiere aproape imperceptibilă la masă în restaurant). Ea este lăsată pentru spaţiul intim, pe care cele două încearcă să îl găsească pornind într-o călătorie cu maşina şi petrecându-şi nopţile în moteluri. Însă chiar şi momentele de intimitate sunt dominate de o anumită discreţie – spectatorului nu i se oferă decât parţial poziţia unui voyeur.

Todd Haynes invită la o privire mai degrabă rece, detaşată, raţională, nu la o imersiune incontrolabilă în vertijul emoţional dintre cele două femei, a cărui explozie este atent ţinută sub control.

Inspirate direct din instantanee ale fotografului Saul Leiter, numeroase cadre le înfăţişează pe protagoniste în spatele unor vitrine sau ferestre (aburite sau cu stropi de ploaie), ce pun o distanţă între spectator şi personaje. Însă aceste filtre pot funcţiona şi ca simbol subtil al obstacolelor impuse din afară în relaţia dintre cele două femei.

Realizat aproape în totalitate sub forma unui flashback al lui Therese, a cărei perspectivă, deşi dominantă, lasă loc şi pentru fragmente din viaţa de familie a lui Carol, filmul degajă deopotrivă melancolie şi optimism.