Cărtărescu, nominalizat la Premio Strega Europeo 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartarescu-nominalizat-la-premio-strega-europeo-2016/

Scriitorul român Mircea Cărtărescu, cu romanul „Orbitor. Corpul”, se numără printre finaliştii celei de-a treia ediţii a Premio Strega Europeo. Premio Strega — cel mai prestigios premiu literar italian are o vechime de aproape 70 de ani şi a fost decernat unor scriitori precum Alberto Moravia, Massimo Bontempelli, Elsa Morante, Dino Buzzati, Umberto Eco sau Claudio Magris.

Un articol de Petre Ivan|5 iulie 2016

Romanul „Orbitor. Corpul”, este publicat în limba italiană de către editura Voland în traducerea binecunoscutului românist italian Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa).

Marți, scriitorii candidați sunt protagoniștii unei întâlniri special dedicate de către Festivalul Internațional Letterature în ambientul deosebit de sugestiv de la Basilica di Massenzio din Roma.

În timpul serii autorii vor citi câte un text inedit conform temei alese pentru ediția din acest an a festivalului: „Memorie/Amintiri”. La finalul lecturilor va fi anunțat câștigătorul premiului.

Mircea Cărtărescu va citi textul inedit „Lettera dalla soglia del ricordo”/”Scrisoare din pragul memoriei” inspirat de tema festivalului.

Serata va fi completată de participarea lui William Finnegan, laureat al Premiului Pulitzer 2016; de lecturile lui Filippo Nigro și de muzica interpretată de Enrico Pieranunzi (pian). Institutul Cultural Român sprijină participarea autorului român.

Cinci candidaţi

Cei cinci autori care concurează la premiul din acest an sunt:

Mircea Cărtărescu (România), „Orbitor.Corpul” / „Abbacinante. Il corpo”, traducere de Bruno Mazzoni, Editura Voland 2015;

Annie Ernaux (Francia), „Gli anni”, traducere de L. Flabbi, Editura L’orma 2015;

Ralf Rothmann (Germania), „Morire in primavera”, traducere de R. Cravero, Editura Neri Pozza 2016;

Kerry Hudson (Regatul Unit, Scotia), „Sete”, traducere de F. Aceto, Editura Beat 2015;

Ricardo Menéndez Salmón (Spagna), „Bambini nel tempo”, traducere de C. Tarolo, Editura marcos y marcos 2015.

Foto: Mircea Cărtărescu – facebook

07
/05
/13

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.