„Cartea Judecătorilor“, povestea procesului şi a reconstituirii dosarului penal despre cazul Tanacu, a apărut într-o nouă ediţie, revăzută, în colecţia „Ego.Proză“ a Editurii Polirom, şi în format digital.
Un articol de Andrada Văsii|24 iunie 2013
„Cartea Judecătorilor“, povestea procesului şi a reconstituirii dosarului penal despre cazul Tanacu, un caz complicat, descris de Tatiana Niculescu Bran pe baza propriilor investigaţii, a apărut într-o nouă ediţie, revăzută, în colecţia „Ego.Proză“ a Editurii Polirom, şi în format digital.
Un act de restituire romanescă a unui univers religios bîntuit de frică şi vinovăţie, „Cartea Judecătorilor“ vine în continuarea romanului „Spovedanie la Tanacu“, apărut de asemenea la Polirom (ediţia a II-a, revăzută, 2012; ediţie de buzunar, 2013).
„Spovedanie la Tanacu“, publicat deja în Italia, a inspirat filmul „După dealuri“ în regia lui Cristian Mungiu, film dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012.
Tatiana Niculescu Bran a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles. Între 1995 şi 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, secţia română de la Londra. Între 2004 şi 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucureşti.
Un roman devenit piesă de teatru
În 2006 a publicat primul roman nonfiction din literatura română, „Spovedanie la Tanacu“, urmat, în 2007, de „Cartea Judecătorilor“. Cele două romane, în dramatizarea autoarei, au devenit piesă de teatru. „Spovedanie la Tanacu“ a avut premiera la New York în 2007, în regia lui Andrei Şerban.
În 2010, Liternet i-a publicat piesa de teatru „Brâncuşi contra SUA“, o abordare inedită a celebrului proces cu acelaşi nume intentat de Brâncuşi statului american în 1926.
La Editura Polirom, Tatiana Niculescu Bran a mai publicat romanele „Nopţile Patriarhului“ (2011) şi „În Ţara lui Dumnezeu“ (2012).
Foto credit: Polirom