Cărţile autorilor israelieni, în topul celor mai bine vândute titluri la Bookfest
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartile-autorilor-israelieni-in-topul-celor-mai-bine-vandute-titluri-la-bookfest/

Cărţile autorilor israelieni prezenţi la ediţia din acest an a Bookfest se află în topul celor mai bine vândute titluri ale salonului de carte, conform datelor primite de la editurile partenere.

Un articol de Liliana Matei|6 iunie 2016

 

Durere, cea mai recentă traducere în limba română din opera Zeruyei Shalev, se află în fruntea clasamentului celor mai bine vândute titluri de ficţiune de la Polirom şi pe locul secund în topul general al editurii. Durere, a cărui ediție în limba română a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea din limba ebraică a lui Gheorghe Miletineanu, a fost descris de criticii de la Der Spiegel drept „cel mai bun roman al Zeruyei Shalev!”.

Zeruya Shalev s-a întâlnit cu cititorii români în cea  de a doua zi a Bookfest 2016, aceasta fiind unul dintre cele mai reuşite evenimente organizate de ţara invitată, Israel.
Cel mai bine vândut titlu de ficţiune din oferta Editurii Humanitas Fiction este, de asemenea, o carte semnată de un autor israelian: este vorba despre romanul Iuda, recent apărut în limba română, în traducerea Ioanei Petridean. Roman al devenirii și o sofisticată poveste de iubire, Iuda repune în discuție, din perspectivă etică, politică și istorică, figura trădătorului și conceptul de tradare.

Şi Evreii și cuvintele, cartea semnată de Amos Oz împreună cu fiica sa cea mare, Fania Oz-Salzberger, unul dintre oaspeţii de onoare ai Bookfest 2016, se numără în topul celor mai bine vândute 5 titluri ale Editurii Humanitas Fiction.  Alternând comentariul textelor sacre evreiești cu analiza fină și plină de umor a istoriei acestui popor aflat într-o eternă chestionare a propriei identități, a naturii legăturii omului cu Dumnezeu și a relației dintre oameni, volumul Evreii și cuvintele (traduecere de Ioana Petridean) aduce la lumină, cu farmec și elocință, povești uitate din Marea Istorie.

Fania Oz-Salzberger a participat la Bookfest la nu mai puţin de 3 evenimente.
Sigura traducere din opera lui Meir Shalev, Roman rusesc, o carte care se află în topul celor mai bine vândute 5 cărţi israeliene ale tuturor timpurilor, s-a bucurat de reacţii entuziaste din partea cititorilor şi la Bookfest. Meir Shalev, considerat unul dintre cei mai apreciați prozatori israelieni ai momentului și un reputat jurnalist în spațiul jurnalismului israelian contemporan, s-a întâlnit cu cititorii prezenţi la Bookfest, vineri, 3 iunie, într-un dialog care a pornit de la romanul Roman rusesc, a cărui ediţie în limba română a apărut în traducerea din limba ebraică a lui Gheorghe Miletineanu.
În topul celor mai bine vândute romane poliţiste ale Editurii Trei se află şi romanul semnat de Dror Mishani, Dispariţia, un roman poliţist israelian de excepţie, nominalizat la CWA International Dagger Award, 2013. Povestit din perspective diferite, romanul lui Dror Mishani abundă în răsturnări de situaţii şi, totodată, pune sub semnul întrebării noţiunile legate de inocenţă şi vină, precum şi natura incertă a adevărului. Ediţia în limba română a romanului Dispariţia este semnată de Luminiţa Gavrilă.

03
/12
/15

Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor premiat de Academia Franceză şi deţinător al Premiului Goncourt pentru nuvelă, vine la Bucureşti, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi Institutului Francez.

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

27
/11
/15

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză, a murit la vârsta de 91 de ani, în noaptea de joi spre vineri, au precizat reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România. Grav bolnavă, Antoaneta Ralian fusese internată în spital în ultima perioadă.

21
/11
/15

Colegul nostru Andrei Crăciun lansează astăzi, de la ora 18.30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , la standul Herg Benet, volumul de versuri „Poezii pentru acea necunosсută”. Cartea costă cincisprezece lei.

19
/11
/15

Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Mircea Cărtărescu sunt doar câţiva dintre autorii care îşi vor lansa cele mai noi volume la Editura Humanitas cu prilejul Târgului Internaţional Gaudeamus, care are loc în perioada 18-22 noiembrie la Romexpo.

18
/11
/15

Astăzi, de la ora 12.00, s-a deschis oficial cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015, cel mai important eveniment de tip expoziţional şi momentul de vârf al anului editorial şi cultural din România. Gaudeamus 2015 se desfăşoară în perioada 18 - 22 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

18
/11
/15

Într-o zi de 18 noiembrie (1922) se stingea din viaţă unul dintre ctitorii romanului modern. O înregistrare de arhivă ni-l prezintă pe Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut, vorbind despre autorul lui Á la recherche du temps perdu.

17
/11
/15

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranță.

16
/11
/15

În urmă cu mai bine de un secol, într-o zi de 16 noiembrie (1903) se năştea Dumitru Staniloae, autoritate proeminentă a teologiei europene și cel mai mare teolog român. Membru titular al Academiei Române, Părintele Staniloae a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii" (în douăsprezece volume).