CASA CU SURICATE, spectacolul lui Radu Afrim de la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, în turneu la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-cu-suricate-spectacolul-lui-radu-afrim-de-la-teatrul-national-marin-sorescu-craiova-in-turneu-la-bucuresti/

Cea mai recentă producţie a regizorului Radu Afrim realizată la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, CASA CU SURICATE de David Drábek, va fi prezentată publicului din Bucureşti marţi, 28 ianuarie 2020, ora 19:00, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Sala Mare.

Un articol de Liliana Matei|15 ianuarie 2020

Într-o casă plină cu suricate, pe lângă păsări sabot și o cârtiță moartă, viețuiesc trei surori. Sora cea mică este bântuită de amintirea unei mame nebune și nu a mai părăsit suricatele de un an de la moartea subită a tatălui. Cea mare s-a cuibărit în fața televizorului și a mâncat până la imobilizare. Sora mijlocie este singura care muncește pentru a întreține casa cu suricate. Peste tot și toate guvernează spiritul unui fake Budha. Fetele sunt captive în acest univers extravagant. Trei bărbați apar în viața lor și le zbuciumă existența.

Casa cu suricate a avut premiera națională în aprilie 2019 la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Sala Amza Pellea și este al doilea spectacol montat în această instituție de către Radu Afrim, după Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, produs în 2017.

Dacă în alte spectacole ale regizorului existau doar tuşe de acest fel care amprentau limbajul, ca elemente afrimiene de construcţie spectaculară, aici se creează, practic, o nouă limbă, asta susţinînd claustrarea surorilor care îşi delimitează teritoriul nu doar fizic, ci şi prin limbaj… “Are you dreaming?” întreabă regizorul la începutul spectacolului şi dă drumul acestui vis absurd, romantic, comic şi coşmaresc deopotrivă. Este universul lui Afrim, cu personaje reale şi ireale (“foste” personaje, vorba Groparului din “Hamlet”) care coexistă într-un spaţiu la marginea imaginarului, o lume care se sufocă în propriile frici şi fantasme. Ca în mai toate spectacolele sale, Afrim face vizibile convulsiile emoţionalului. Oana Stoica, „Trei suricate” Dilema veche, nr. 794, 9-15 mai 2019

Radu Afrim este unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru români ai momentului. A câștigat de trei ori Premiul UNITER pentru regie și este considerat de critica de specialitate ca având un demers performativ țesut mai degrabă din atmosferă și personaje decât din narațiune. În anul 2008 i s-a decernat Premiul Coup de Coeur de la Presse la Festivalul de la Avignon (Off), pentru spectacolul Mansarde à Paris/ Les détours Cioran montat la Luxemburg.

Scriitorul și regizorul de teatru de origine cehă David Drábek  a fost în nenumărate rânduri distins cu Premiul Alfréd Radok. În piesele sale, Drábek critică societatea contemporană, în special materialismul și consumerismul, lucrările lui având un conținut mare de elemente suprarealiste. Personajele lui sunt, în principal, anti-eroi ce suferă de fobii și deviații de comportament. Aproape fiecare personaj creat de David Drábek  este o victimă a societății putrede.

Din distribuția spectacolului fac parte Raluca Păun, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr, Ramona Drăgulescu, Constantin Cicort, Alex Calangiu, Claudiu Mihail și Vlad Udrescu.

Traducerea textului a fost realizată de Mircea Dan Duță, scenografia este semnată de Irina Moscu, universul sonor îi aparține regizorului Radu Afrim, iar echipa de creație este completată de Călin Țopa – sound design, Cosmin Florea – afiș, Cătălin Miculeasa – asistent regie, Minela Popa și Mihaela Guran – make-up design și Filomela Salahoru – consultant limbaj mimico-gestual.

Durata spectacolului: 3 ore (cu pauză)

*Spectacolul este recomandat publicului cu vârsta peste 16 ani.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

La Sala Majestic, pe 23 mai (ora 19.30) și 28 mai (ora 19.00), în cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon, spectacolul „Neliniște" de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, actrița Dorina Lazăr o întruchipează pe scriitoarea Ula Richter, alături de Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.