„Casa din Brebu”, de Ştefan Luchian, scoasă la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-din-brebu-de-stefan-luchian-scoasa-la-licitatie/

Lucrarea „Casa din Brebu”, de Ştefan Luchian, va fi vedeta unei licitaţii cu opere de artă plastică şi decorativă, care va fi organizată la Bucureşti, pe 15 iulie, de casa AraArt.

Un articol de Petre Ivan|20 iunie 2015

În cadrul evenimentului vor fi scoase la licitaţie lucrări semnate de nume cu greutate în istoria picturii româneşti, între care Gheorghe Petraşcu, Ion Andreescu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian şi Nicolae N. Tonitza.

Printre vedetele licitaţiei se va număra lucrarea „Casa din Brebu”, care aminteşte de copilăria celui ce avea să devină marele pictor Ştefan Luchian, marcată de farmecul simplu şi luminos al dealurilor cu vii şi al luncilor de pe malurile Prutului, conform AraArt. Lucrarea a fost evaluată de experţii AraArt la suma de 40.000 de euro.

Informaţii despre celelalte lucrări ale licitaţiei vor fi disponibile în curând pe site-ul www.araart.ro.

Expoziţia care anticipează licitaţia va fi deschisă colecţionarilor şi iubitorilor de artă la Casa Capşa din Bucureşti, în perioada 13-15 iulie, între orele 11.00 şi 19.00.

Casa de licitaţii AraArt a fost deschisă în septembrie 2010, având însă activitate de galerie încă din anul 2005.

Foto: Ştefan  Luchian, „Casa din Brebu” – wikipedia

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”.