„Casa din Brebu”, de Ştefan Luchian, scoasă la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-din-brebu-de-stefan-luchian-scoasa-la-licitatie/

Lucrarea „Casa din Brebu”, de Ştefan Luchian, va fi vedeta unei licitaţii cu opere de artă plastică şi decorativă, care va fi organizată la Bucureşti, pe 15 iulie, de casa AraArt.

Un articol de Petre Ivan|20 iunie 2015

În cadrul evenimentului vor fi scoase la licitaţie lucrări semnate de nume cu greutate în istoria picturii româneşti, între care Gheorghe Petraşcu, Ion Andreescu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian şi Nicolae N. Tonitza.

Printre vedetele licitaţiei se va număra lucrarea „Casa din Brebu”, care aminteşte de copilăria celui ce avea să devină marele pictor Ştefan Luchian, marcată de farmecul simplu şi luminos al dealurilor cu vii şi al luncilor de pe malurile Prutului, conform AraArt. Lucrarea a fost evaluată de experţii AraArt la suma de 40.000 de euro.

Informaţii despre celelalte lucrări ale licitaţiei vor fi disponibile în curând pe site-ul www.araart.ro.

Expoziţia care anticipează licitaţia va fi deschisă colecţionarilor şi iubitorilor de artă la Casa Capşa din Bucureşti, în perioada 13-15 iulie, între orele 11.00 şi 19.00.

Casa de licitaţii AraArt a fost deschisă în septembrie 2010, având însă activitate de galerie încă din anul 2005.

Foto: Ştefan  Luchian, „Casa din Brebu” – wikipedia

08
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 115 ani de la moartea unuia dintre cei mai talentaţi, influenţi şi interesanţi artişti ai secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2015, tabloul său “Nafea Faa Ipoipo?" ("Când te vei căsători?"), realizat în anul 1892, devenea cea mai scumpă operă de artă din istorie, după ce era achiziționat pentru suma de 300 de milioane de dolari. Recordul lui Gauguin a rezistat doar un an și jumătate, până în noiembrie 2017, când “Salvator Mundi”, pictura atribuită lui Leonardo da Vinci, era cumpărată cu 450,3 milioane de dolari.

07
/05
/18

Comunitatea “Domnițe cu altițe” vă invită duminică, 13 mai 2018, la cea de-a doua ediție a Paradei Portului Popular românesc în București. Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.