Casa Filmelor revine la Festivalul Plai. Sub marca Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-filmelor-revine-la-festivalul-plai-sub-marca-ceau-cinema/

Asociaţiile Marele Ecran şi Pelicula Culturală invită amatorii de cinema la Casa Filmelor din cadrul Festivalului Plai, desfăşurat între 11 şi 13 septembrie la Muzeul Satului Bănăţean.

Un articol de Petre Ivan|5 septembrie 2015

Cele două asociaţii sunt gazdele proiecțiilor de film de la Plai pentru al patrulea an consecutiv, iar anul acesta Casa Filmelor ia denumirea festivalului Ceau, Cinema!. Publicul de la Plai va fi regalat cu o colecție de filme proaspete sau de cinematecă, scurtmetraje spumoase și întâlniri cu regizori consacrați.

Documentarul “Pearl Button” (r. Patricio Guzman, Chile, 2015), recent premiat la Berlin cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, va fi prezentat în premieră la Timişoara, sâmbătă, 12 septembrie, ora 18. Filmul prezintă o poveste despre relația milenară a omului cu apa și despre căile misterioase prin care apa ne pune în legătură cu universul. Acesta va fi lansat pe marile ecrane din România în 4 septembrie, iar la Timișoara poate fi vizionat în exclusivitate doar în cadrul Festivalului Plai.

Exploratorul” (r. Titus Muntean și Xantus Gabor, 2013), unul din cele mai bune documentare științifice românești din ultimii ani, va fi proiectat tot sâmbătă, de la ora 16:30. Filmul urmăreşte firul vieţii marelui om de știință Emil Racoviţă, pionier al cercetării vieţii din Antarctica, din adâncurile Mediteranei şi din peşteri, întemeietor al biospeologiei şi al primului Institut de biospeologie din lume, de la Cluj. La finalul proiecției, co-regizorul Titus Muntean va participa la o discuţie cu spectatorii.

Pentru că ne aflăm la Muzeul Satului Bănățean, nu poate lipsi din program aclamatul “Aferim!”, câștigător al Ursului de argint la Festivalul de Film de la Berlin 2015. Proiecţia va fi în ton cu decorul etno-folcloric al Festivalului Plai, desfăşurându-se într-o şură tradiţională, vineri, de la ora 23:30, după încheierea concertelor de la scena mare.

Pentru cei care nu au ajuns la festivalul Ceau, Cinema!, va avea loc o retrospectivă cu scurtmetraje și cu filmele câștigătoare: Marele Premiu – “The Mighty Angel” (Wojciech Smarzovski, Polonia, 2014) și Premiul publicului – “Afterlife” (r. Virag Zomboracz, Ungaria, 2014).

Casa Filmelor Ceau, Cinema! mai propune şi o secțiune dedicată cinematografiei spaniole, prezentată cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România. În cadrul Focus eXpana veţi putea revedea două filme celebre: “Lucia și Sexul” şi “Vacas”, ambele în regia lui Julio Medem. În plus, duminică de la ora 12, copiii sunt invitaţi să vizioneze “El Lince Perdido”, o animaţie regizată de Raul Garcia.

Și pentru că, la ediția Plai X, Casa Filmelor va sta sub pecetea misterului, cu „filme X” care explorează teritorii interzise, amatorii de cinema sunt invitați la o primă excursie în necunoscut,  la Hostel Costel (str. Petru Sfetca, nr. 1), marți, 8 septembrie, de la ora 20.30. Proiecția pre-eveniment are în centru o conspirație ale cărei revelații îți pot schimba viața. Un documentar ecologist, însoțit de scurtmetraje prezentate la Ceau, Cinema!.

Programul complet al Casei Filmelor poate fi accesat pe www.plai.ro si www.ceaucinema.ro

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.