Câştigătorul Ursului de Argint 2016 deschide Divan Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorul-ursului-de-argint-2016-deschide-divan-film-festival/

Filmul câştigător al Ursului de Argint la Berlin 2016, „Moarte în Sarajevo”, în regia lui Denis Tanovic, va fi prezentat în avanpremieră naţională, în deschiderea celei de a şaptea ediţii a Divan Film Festival. A şaptea ediţie a Divan Film Festival va avea loc în perioada 20 — 28 august, la Craiova şi în Portul Cultural Cetate din judeţul Dolj.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2016

În film este prezentată o alegorie a Europei contemporane prin intermediul poveștii hotelului Europa, un loc plin de anarhiști, politruci, cartofori, muncitori, demnitari și multe alte personaje ale societății moderne. La baza scenariului se află una dintre piesele de teatru ale celebrului activist politic Bernard-Henri Levy.

Proiecția filmului va avea loc în Centrul Vechi al Craiovei, pe 20 august, acesta urmând a fi reluat și în programul din Portul Cultural Cetate.

Printre filmele care vor putea fi văzute la Divan Film Festival și care ilustrează tema ediției, povești urbane în Balcani, se numără și „Vedete de pe pod: sunetul Istanbulului” regia Fatih Akin, „Spirit balcanic” regia Hermann Vaske, „Marilena de la P7” mediu-metraj regizat de Cristian Nemescu și prezentat în festival la 10 ani de la premieră sau „București Non-Stop” regia Dan Chișu.

Din programul Divan Film Festival fac parte și două comedii care au câștigat mai multe premii la festivaluri europene importante: „Parada” regia Srdjan Dragojevic și „Bal-Can-Can” regia Darko Mitrevski.

De asemenea, în programul Divan Film Festival se regăsesc, ca în fiecare an, și filme pentru copii — „Dumbrava minunată” (România, 1980) și „Zarafa” (Franța, 2012).

În cadrul Divan Film Festival vor fi proiectate peste 30 de filme — lungmetraje, scurtmetraje și documentare.

Foto: Divan Film Festival –  facebook.com/DivanFilmFestival.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.