„Câtă speranță” la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/cata-speranta-la-teatrul-odeon/

Teatrul Odeon continuă seria Mari Spectacole difuzate online săptămânal şi oferă joi, 18 iunie, ora 18:00, „Câtă speranţă” de Hanoch Levin, regia Radu Afrim, care a avut premiera pe 13 februarie 2010.

Un articol de Liliana Matei|16 iunie 2020

Hanoch Levin este, conform opiniei generale, cel mai mare dramaturg din Israel. S-a născut la Tel Aviv în 1943 și a studiat la Universitatea din Tel Aviv. Opera sa include comedii, tragedii și cabarete satirice, pe care, majoritar, le-a regizat singur. A primit numeroase premii de teatru atât în Israel, cât și în străinătate, iar piesele sale au fost puse în scenă în întreaga lume. În timpul vieții sale a compus șaizeci și trei de piese și a regizat douăzeci și două dintre ele. Piesele sale, tratând teme universale care depășesc în mare parte realitățile israeliene sau evreiești, au fost traduse în peste douăzeci de limbi. În plus, a publicat cinci cărți de nuvele și poezii și o carte pentru copii.

„Felul lui Hanoch Levin de a spune poveşti cu şi despre oameni este, pentru mine, inconfundabil. Există şi ceva absurd, şi ceva cu tâlc, şi un soi de ficţiune, şi o realitate acută. Amestecul este, deseori, halucinant. Hanoch Levin ştie să alcătuiască proporţia exactă între sâmbure şi înveliş. Între pilda poveştii şi drumul către ea. Ordinarul se transformă în extraordinar printr-o singură picătură strecurată în compoziţia unei replici sau a unei situaţii. Brusc, simţi cum se face un salt de la planul linear la unul polivalent, de la o situaţie clară, obişnuită, des întîlnită, la o stare onirică, excepţională, ambiguă şi misterioasă. Aşa cum se poate petrece, uneori, în viaţă. Aşa cum un detaliu devine semnificativ pentru un întreg pe care îl redefineşte. Cred că scriiturii lui Hanoch Levin, tipului său de fantastic pe muchie de cuţit, felului de a observa oamenii se potriveşte cu adevărat un artist ca Radu Afrim”, scria Marina Constantinescu în Romania Literară.

„Oamenii din cele 20 de texte scurte pe care le-am ales nu cer mult. Unul speră să-şi găsească un tovarăş care să-l însoţească în fabuloasa călătorie pe trecerea de pietoni, altul speră să-şi vadă nevasta în lada neagră plină de diamante înşelătoare a magicianului, o actriţă speră să înveţe un cântec până la capăt fără să falseze sau să danseze bossa nova «cu toate mişcările», altul speră cu toată fiinţa să primească o pălărie blue, care provine din capătul Australiei, o profesoară de geografie speră să convingă lumea că Pământul e plat şi chiar reuşeşte, un visător speră ca vânzătoarea de hot dog să se transforme în Caroline de Monaco, un exaltat speră să intre în pielea unui bărbat doar pentru a atinge sânii soţiei acestuia, o femeie «vrea o schimbare / viaţa mea e o ratare», un bărbat speră să îşi recupereze portmoneul uitat la o fostă iubită în urmă cu câteva decenii.

Şi-apoi câtă speranţă a intrat (şi a ieşit) cândva pe uşile din decorul nostru… uşi luate de la case demolate. La asta v-aş ruga să vă gândiţi când nu se vorbeşte în scenă…”, spunea Radu Afrim la momentul premierei.

Spectacolul va fi transmis prin live streaming pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de YouTube și va fi disponibil online până duminică, 21 iunie, ora 24:00.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă