Câteva frivolități de la firul ierbii despre Gopo 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/cateva-frivolitati-de-la-firul-ierbii-despre-gopo-2015/

Câştigătorii îi ştiţi: Nae Caranfil şi „Closer to the Moon” au obţinut cele mai importante premii, inclusiv pentru cel mai bun film, la Gala Gopo 2015. Însă vă propunem câteva frivolităţi subiective „la cald” din sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 Martie 2015

– Senzația lăsată de gală a fost că se desfășoară sub o presiune a timpului nejustificată. Totul părea că se derulează ușor improvizat, precipitat, pe repede înainte, cu excepția câtorva discursuri mai așezate (întâmplător sau nu, în special ale celor trei laureați pentru întreaga activitate, dar și ale câtorva câștigători – un plus pentru speech-ul perfect al Ofeliei Popii).

– Vreo 3-4 premii au fost evacuate în primele câteva minute, încă înainte de începerea transmisiunii televizate pe TVR2, inclusiv pentru cel mai bun film european, câștigat, meritat, de „La grande bellezza”. Suntem noi între noi, dar filmul european merită totuși o mai mare atenție, nu să fie trecut la capitolul „și altele”!

– O ușoară senzație de provincialism, determinată nu atât de lipsa oricărui invitat special de calibru din străinătate, dar mai ales de absența (neexplicată de nimeni) a celor patru actori străini nominalizați: Vera Farmiga, Mark Strong, Serge Riaboukine și Harry Lloyd.

– Nejustificată și ocolirea unui minim discurs introductiv! Nu suntem la Oscar sau Cesar, nu ne stă bine cu speech-urile motivaționale sau spirituale, dar câteva poante bine scrise nu ar fi stricat. Și în acest an, galei pare că i-a lipsit un scenarist inspirat, deși au existat încercări timide de captivare a publicului.

– În sală, unde nu au fost ocupate toate scaunele, a dominat o forfotă permamentă. Gala începuse de minute bune, însă mulți invitați încă își mai căutau locurile sau se așezau unde găseau fotolii libere. Unii au ieșit sau au intrat pe toată derularea ceremoniei.

– Cele mai emoționante momente au fost cele trei decernări de premii pentru întreaga activitate, acordate regizorului de animație Ion Truică și actrițelor Coca Bloos și Eugenia Bosânceanu. Sala a aplaudat îndelung în picioare, în special pentru Eugenia Bosânceanu, al cărei discurs sincer, direct și improvizat a impresionat publicul.

– Și în acest an, la fel ca la edițiile precedente, a frapat dezechilibrul dintre tineri și cei în vârstă. Este nefirească această ruptură. Este straniu ca actorii, regizorii sau tehnicienii din alte generații să fie numărați pe degetele de la două mâini și să fie, astfel, apariții mai degrabă bizare!

– Dezlipirea de trustul PRO a fost un câștig pentru gală, pentru că au dispărut falsele vedete impuse de respectivul grup de televiziuni, care nu aveau nicio legătură cu filmul românesc. Nu a lipsit, totuși, glamour-ul, asigurat de actori și, mai ales, de actrițe. De fapt, o astfel de gală este în special a lor. Ei par a se simți cel mai bine, în largul lor.

– Nu au fost evitate nici obișnuitele bâlbâieli și gafe: nu atât ale cuplului de prezentatori (Diana Cavallioti și Paul Ipate), de altfel cei mai potriviți de până acum, cât ale organizatorilor, care au anunțat greșit 2-3 categorii sau momente. Numele celor dispăruți dintre noi în 2014 ar fi trebuit însoțite și de câte o fotografie, în semn de respect.

– Categoriile Cea mai bună actriță în rol secundar și, respectiv, Cea mai bună actriță în rol principal trebuiau desprinse de categoriile Cel mai bun actor în rol secundar și, respectiv, Cel mai bun actor în rol principal și prezentate de invitați separați. Sunt, totuși, printre cele mai așteptate secțiuni și meritau tratate ca atare, cu un plus de suspans.

– Dezamăgitoare absența de la gală unor actori, mai ales a câtorva dintre cei nominalizați, dar și a unor regizori. Este o tradiție. Bine că nu au existat totuși scandaluri ca în alți ani, cu retragerea unor filme.

– Nae Caranfil, care a ridicat toate premiile pentru filmul său, părea că nu face față singur statuetelor pe care trebuia să le țină după el prin sală. Sperăm să nu fi rătăcit vreuna.

– La prezentarea filmelor din 2015, clipul cu „Aferim!” a stârnit aplauze și urale, semn că se știe cine va fi laureatul de anul viitor. Câteva aplauze au primit și mesajele de susținere transmise de pe scenă pentru șeful Facultății de Film, Sorin Botoșeneanu, aflat în conflict cu conducerea UNATC.

Coca Bloos / Video: Simion Buia /Academia de Fotografie

– A reapărut în peisaj actrița Maria Dinulescu (plecată de câțiva ani în SUA), după cum v-ați dat seama după prezența, prelungită, de pe scenă pentru înmânarea unui premiu (și după atenția presei tabloid). A intrat printre ultimii în sală, a ieșit, a reintrat, a stat un timp în picioare între partea din față și cea din spate a sălii, pentru ca prezența ei să nu treacă neobservată.

– În fond, în ciuda superficialității ei inevitabile, gala își justifică existența pentru că, timp de o seară, adaugă puțin fard pe chipul deloc lipsit de probleme al unei cinematografii în derivă din punct de vedere instituțional și chiar artistic.

Foto: Simion Buia

11
/07
/18

Trei dintre cele mai de succes filme europene recente, printre care și extrem de apreciatul documentar francez „Chipuri, locuri”, nominalizat la Oscar, vor putea fi văzute la cea de-a cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob.

10
/07
/18

Cu Shailene Woodley și Sam Claflin în rolurile principale, drama romantică „Supraviețuind pe mare” este inspirată din experiența adevărată trăită de un cuplu aventurier ale cărui întâlniri întâmplătoare îl conduce mai întâi către dragoste, apoi către aventura vieții.

07
/07
/18

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, film ce a avut premiera mondială săptămâna aceasta, în competiția oficială a Festivalului de la Karlovy Vary, este elogiat de presa internațională de specialitate, care îl consideră „un semnal de alarmă inteligent”.

06
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Dacă nu aţi văzut încă la cinema „Hereditary” („Moştenire diabolică”), un horror scris şi regizat de Ari Aster, e timpul totuşi să o faceţi, pentru că altfel riscaţi să pierdeţi unul din cele mai reuşite filme ajunse în reţeaua de distribuţie din România în acest an.

06
/07
/18

Cea de-a 5-a ediție Arkadia ShortFest se va desfășura între 15 – 18 august 2018 într-un spațiu cu totul și cu totul nou, lângă plaja Corbu din Constanța. Sub înaltul patronaj al Mării, festivalul promite patru zile de artă contemporană: filme de pe toate continentele, o expoziție de artă vizuală, workshop-uri, DJ-set-uri de excepție, experiențe alternative și petreceri care țin până la răsărit.

05
/07
/18

În 1964 erau tineri, frumoși, bogați și celebri. Alain Delon (82 de ani astăzi) și Jane Fonda (va împlini 81 de ani în decembrie) și-au dat replica, în urmă cu mai bine de jumătate de veac, în filmul în „Les Félins / Joy House”, pelicula semnată de René Clément.

04
/07
/18

Noul documentar „Maria By Callas” aduce pe marile ecrane povestea vieții faimosei cântărețe de operă la patru decenii de la moartea sa. Fiind vorba despre debutul său ca regizor, Tom Volf s-a folosit de interviuri, fotografii și scrisori care i-au aparținut lui Callas pentru a-i reconstitui povestea de viață. Documentarul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Roma, ajungând și la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

02
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în competiţia Festivalului de la Karlovy Vary, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel mai nou film realizat de Radu Jude, discută într-o manieră neconvenţională masacrul de la Odessa din 1941, comis de trupele române la ordinul lui Ion Antonescu.

02
/07
/18

Începând de azi, 2 iulie, și până duminică, 8 iulie, are loc ediția a treia a BUZZ CEE, festivalul internațional de film dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv Grecia și Turcia, unde vor putea fi vizionate peste 60 de filme, lungmetraje, filme documentare, scurtmetraje și scurtmetraje studențești înscrise în competiție, alături de alte proiecții speciale de-a lungul celor șapte zile.

01
/07
/18

Olivia de Havilland, cea mai longevivă actriță din distribuția filmului "Pe aripile vântului", a împlinit 102 ani! Câștigătoare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriță în anii 1947 și 1950, Olivia de Havilland este ultima "stea" în viață din epoca de aur a Hollywood-ului.

29
/06
/18

Actorul Dragoș Bucur a reacționat pe pagina sa de facebook după un articol Times New Roman, intitulat "Ţeapă pe internet! Un român a comandat un detector de metale şi curierul i-a adus un ţigan" care ironiza etnia roma. "E ok articolul ăsta pentru că este un pamflet scris de români verzi din popor, nu de nenorociții de francezi de la Charlie!", spune ironic Dragos Bucur în debutul postării sale, pe care o puteți citi integral mai jos.

Page 50 of 256« First...102030...4849505152...607080...Last »