„Catharsis” (sau despre funcția primară a artei) la Pleshoo Contemporary
https://www.ziarulmetropolis.ro/catharsis-sau-despre-functia-primara-a-artei-la-pleshoo-contemporary/

Miercuri, 8 octombrie 2014, de la ora 19.30, la Pleshoo Contemporary, un grup de tineri artişti ne reaminteşte de una dintre cele mai puternice valori pozitive ale artei, în expoziţia colectivă Catharsis. Unic prin numărul mare al artiştilor implicaţi şi prin diversitatea inerentă a mediilor şi abordărilor, grupul readuce în faţa publicului funcţia primară a artei, recunoscută ca atare încă din Antichitatea greacă: cea de a exorciza trăirile sociale şi individuale negative, purificându-le prin expresia artistică.

Un articol de Ştefania Dumbravă|8 octombrie 2014

În urmărirea scopului comun care îi unește, cel de a scoate arta din sfera sterilă a conceptualismului și de a o angaja în recuperarea capacității sale de a transforma lumea, artiștii au două abordări opuse ca direcție de acțiune, diferite ca expresie formală și tehnică, însă similare ca atașament față de o idee asumată pe post de manifest.

Unii dintre ei privesc spre exterior, spre lumea înconjurătoare, lucrările lor reprezentând tot atâtea forme de critică a societății contemporane. Interesată de spațiul urban, Cristina Gheorghe se oprește asupra dinamicii particulare a acestei lumi și asupra valențelor estetice ale universului în univers care este orașul.

Tot de la lumea orașului, însă de la structura sa geometrică intimă, pornește Claudia Ilea în cartografierea în variantă proprie a „orașelor invizibile” ale lui Italo Calvino. Prin analogia dintre planimetria urbană și schemele circuitelor electrice, cartea-obiect devine o meditație asupra relației dintre micro- și macrocosm în secolul XXI.

Spre deosebire de aceste teme urbane, Mihai Flencheș este preocupat de relația omului contemporan cu lumea naturală, relație pe care artistul o resimte ca fiind un Catharsis conflict insolubil cu o finalitate inevitabil distructivă, comportament ale cărei cauze trebuie interogate. Vlad Bota tratează obiceiurile de consum ale omului contemporan din perspectiva posibilelor lor consecințe nocive, într-o critică socială a inerției și lipsei de discernământ, asemănătoare atitudinii pe care Immanuel Kant o numea „minoratul” intelectual al omului.

Interpretând motto-ul societății de consum prin excelență, cea a S.U.A, artistul transformă In God we trust în In marketing we trust, revoltat de ponderea

Catharsis,  Vlad Bota

Catharsis, Vlad Bota

majoră a brand-urilor în viața cotidiană.

Privind, dimpotrivă, introspectiv, ceilalți artiști ai grupului completează paleta preocupărilor analizându-și propria identitate, locul în societate, mecanismele afective care îi definesc sau pe care le resimt în relațiile sociale, sau chiar posibilitatea de transcendență a ființei umane prin artă. Alina Dobrică folosește tema clasică a naturii statice ca pretext pentru încercarea de a găsi și exprima armonia lumii înconjurătoare pentru a o induce apoi, prin forme și culori, privitorului. Lucrarea Claudiei Pușcașiu urmărește un parcurs inițiatic al transcendenței prin acceptarea dialecticii maniheiste a lumii.

Transcendența, de data aceasta sub forma spirituală a luminii nevăzute, expresie și vehicul al relației umanității cu divinitatea, este și tema dezvoltată de Maria Pantur, care alege pentru reprezentare forma perfectă a sferei.

Spiritualitatea personală, sub aspectul destinului și încercării de descifrare a lui prin divinație, sunt abordate de Răzvan Hogea în inventarul propriilor semne susceptibile să îi determine, în interpretarea buddhistă, coordonatele existenței. Corelate cu istoria personală înscrisă în cicatrici, semnele corpului sunt tratate de artist ca o hartă individuală a fiecărei ființe umane.

Tema morală (mai precis, cea etică, sub forma simțului universal al dreptății) este cea pe care se fundamentează lucrarea lui Daniel Roșca, al cărei titlu valorifică printr-un joc de cuvinte polisemia termenului ( drept / stâng vs. drept / nedrept) în limba română. Samuel Mihailovici alege o metaforă animală pentru conținutul afectiv universal al iubirii materne, la rândul ei marcată de o potențialitate transcendentă.

Diferite ca tematică, poziție asumată și ton, lucrările artiștilor care expun în grup la Pleshoo Contemporary în 8 octombrie sunt unificate de un subton protestatar față de tendința de uniformizare și inerție pe care o resimt în societatea contemporană. Singura atitudine care li se pare posibilă în fața acestei presiuni, angajarea în luptă prin expresia artistică și prin interogarea a tot și toate, este cea la care îndeamnă, implicit, și publicul.

Foto: Catharsis, Pleshoo Contemporary – Pleshoo Contemporary



08
/02
/23

Centrul de Resurse în Fotografie (CdRF), primul și singurul proiect de acest gen din România dedicat fotografilor amatori și profesioniști, vă invită la CdRF Foto Market, pe 11-12 februarie, la OTOTO Store (Calea Victoriei, nr. 153), între orele 12:00-21:00.

30
/01
/23

Asociația Semper Culturalia, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2023, în marja Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), o serie de manifestări menite să contribuie la menținerea vie a amintirii victimelor Holocaustului și să susțină demersurile civice de a lupta împotriva xenofobiei și antisemitismului.

30
/01
/23

Institutul Cultural Român (ICR) anunță relansarea Programului de finanțare și parteneriate culturale Cantemir, destinat proiectelor din mediul internațional. În cadrul acestui program, derulat anterior în perioada 2006-2012 și reluat în 2023 cu unele modificări, ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

05
/01
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă propune în prima jumătate a lunii ianuarie nu mai puțin de trei expoziții în spațiile sale: până pe 9 ianuarie se poate vedea lucrarea Ambedo a tinerei artiste Ioana Drăgușin în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53; același spațiu va găzdui o nouă expoziție colectivă, acumulare.colecție 2, curatoriată de Daniel Loagăr, până pe 30 ianuarie iar la depozitul de artă ArtSafe (Platforma UAP, Combinatul Fondului Plastic Str. Băiculești 29, sector 1) va putea fi vizitată între 12 – 27 ianuarie expoziția Reflexia Luminii, a lui Bogdan – George Negulescu, curatoriată de Iselin Huluba.

04
/01
/23

După proiectul expozițional Oglinzile Tăcerii, care a fost adus la cunoștința publicului pentru prima dată în anul 2018, la Bruxelles și care a luat, ulterior, amploare la Timișoara, Iași și București, un nou proiect cu rezonață, Ecouri, semnat de artistul Manuell Mănăstireanu, ia amploare într-o expoziție ce reflectă interconectarea pe care artistul o realizează pe mai multe paliere ale receptivității mesajului artistic.

20
/12
/22

În perioada 19 – 22 decembrie, la Palatul Bragadiru din București va avea loc evenimentul Art for Christmas, ce aduce la un loc lucrări de la 10 dintre cei mai buni pictori contemporani și de la peste 30 de artiști emergenți care au expus la Celula de Artă în ultimii ani. Expoziția de artă cu vânzare va avea intrarea liberă pentru vizitatori iar programul de vizitare este 19 decembrie, 16:00 – 21:00, 20 - 22 decembrie, 12:00 – 18:00. Vernisajul va avea loc pe 16 decembrie, de la ora 16:00.

19
/12
/22

Sticlă, lemn, metal și lut au fost în această toamnă super puterile a 24 de tineri adolescenți din Ucraina care au participat la proiectul artistic „Rădăcini și visuri”, etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă. În cadrul acestuia au realizat patru instalații artistice sub forma unor monumente care transmit mesajul speranței într-o lume aflată în stare de pace.