‘Cause everybody hurts, sometimes… Poveștile lui Radu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cause-everybody-hurts-sometimes-povestile-lui-radu/

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuţa aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec şi de Michel Petrucciani. Poate şi de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

Un articol de Radu Enescu|15 octombrie 2018

Mâna dreaptă, contorsionată pe chitară, avea anchiloza mâinii lui Django, dar nu și virtuozitatea gitanului. Părea că doar mângâie din când în când chitara, ca pe ceva pe care nu-l mai poate folosi, dar de care nici nu poate să se despartă… ca și când ar sta lângă catafalc, cu mâna grea, rece, a iubitei moarte în mana lui schimonosită.

Iar ochii mari, rugători, un pic umezi, aminteau de un Crist al lui El Greco, cu crucea în spate și ochii spre cer. Rămăsese aproape complet paralizat la 18 ani, în urma unui accident de mașină. Ajunsese acum, la 45 de ani, să-si poarte cu greu durerile, operațiile și datoriile (pentru că orice ameliorare a durerii e pe bani).

Nimeni, niciodată, nu a mai purtat o cerere de eutanasiere la vedere, pe față, pe tot trupul, așa cum o purta Vic. La câteva luni de la cântarea din biserica Holy Trinity a luat o supradoză de medicamente care ajuta la relaxarea muțchilor. A murit relaxat.

‘Cause everybody hurts, sometimes…

* Cântărețul și compozitorul Vic Chesnutt (imobilizat într-un scaun cu rotile încă din adolescență), a murit în decembrie 2009, la Atena, la vârsta de 45 de ani, după ce medicii nu au reușit să îl trezească din coma în care intrase în urma unei tentative de sinucidere.

Foto: Vic Chesnutt – facebook

 

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.

02
/05
/22

Duminică, 8 mai 2022, la ora 19.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul CellEAST Festival 2022, va avea loc un recital susținut de profesorii invitați în cadrul festivalului și la cursurile de măiestrie Future CellEAST și MiniCellos, violonceliștii Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan […]

20
/04
/22

EUROPAfest deschide ediția cu nr. 29 în prima zi din iulie cu un eveniment de excepție Opening Gala Concert. Protagoniștii serii vor fi PETER AUTSCHBACH - chitară și SAMIRA SAYGILI – voce, câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Alături de artiștii germani vor evolua trupe din SUA și Italia.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.