Ce citim? „Piranha: Copiii Camorrei”, de Roberto Saviano
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-piranha-copiii-camorrei-de-roberto-saviano/

Pentru că s-au deschis librăriile, vă propunem una dintre noutăţile literare ale Grupului Editorial Art: „Piranha: Copiii Camorrei”, de Roberto Saviano.

Un articol de Liliana Matei|16 mai 2020

Nicolas Fiorillo – zis Maharajahul – este un adolescent ambițios și inteligent care, la numai cincisprezece ani, urmărește cu înverșunare să pună mâna pe putere, să întoarcă banii cu lopata și să facă legea în orașul Napoli. Pe scuter, cu viteză, alături de gașca lui – pe care visează să o transforme curând într-o nouă paranza -, străbate străzile orașului, fură și minte, învață dedesubturile crimei organizate și ale traficului de droguri, leagă și dezleagă alianțe cu clanurile bătrâne, pentru ca în cele din urmă să înceapă să controleze cartier după cartier în goana lui amețitoare spre vârful ierarhiei. Doar că, așa cum se întâmplă întotdeauna, vâltoarea în care se lasă purtat, ba chiar se aruncă cu capul înainte – una a violenței și a morții – ajunge să-i cuprindă și pe cei nevinovați.

Piranha: Copiii Camorrei (Editura Art, colecția musai) imaginează o poveste de o fascinație sinistră cu aceeași însuflețire cu care a transformat Gomora într-o senzație mondială.

„Cu acea îndrăzneală nedisimulată specifică oricărui scriitor adevărat, Roberto Saviano mai spune o dată povestea inimii îndurerate și neînfricate a orașului Neapolelui.” Elena Ferrante

„Nu reușesc niciodată să păstrez distanța, așa că am suferit mult de-a lungul timpului. Uneori mi-a plăcea să nu mai fiu cine sunt, să duc o viață decentă, dar coninui ceea ce fac – ar zice unii din ambiție, alții, din narcisism – pentru onoare. Continui deși știu foarte bine că atrag asupra mea ura, singurătatea, disprețul. Nu am niciun avantaj: cel mai simplu lucru ar fi să tac din gură. Dar eu continui.” Roberto Saviano

De Marino, proful de literatură, îi spusese tatălui său încă de la prima întâlnire cu părinţii: „Fiul dumneavoastră are talent, are un fel al său bine definit de a vedea lucrurile şi de a le exprima. Cum să spun“, îi zisese el surâzând, „ştie să dea formă zgomotului lumii şi alege cele mai potrivite cuvinte ca să l descrie“. Tatăl ţinea strâns la piept aceste cuvinte şi le îngrijea cum îşi îngrijeşte cloşca puii, apoi şi le repeta imediat ce în comportamentul lui Nicolas ceva nu i dădea pace, ceva îl sâcâia. Citiți continuarea fragmentului aici.

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu