Cea mai înaltă distincție franceză, Legiunea de Onoare, a fost acordată scriitorului turc Orhan Pamuk
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-inalta-distinctie-franceza-legiunea-de-onoare-a-fost-acordata-scriitorului-turc-orhan-pamuk/

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2006, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie onorifică franceză, de ministrul Culturii, care a salutat „libertatea de stil” a romancierului şi lupta acestuia „împotriva tuturor intoleranţelor”. „Aţi rămas, în ciuda tuturor consacrărilor, un scriitor de avangardă, un etern inovator”, a […]

Un articol de |30 octombrie 2012

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2006, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie onorifică franceză, de ministrul Culturii, care a salutat „libertatea de stil” a romancierului şi lupta acestuia „împotriva tuturor intoleranţelor”.

„Aţi rămas, în ciuda tuturor consacrărilor, un scriitor de avangardă, un etern inovator”, a declarat ministrul Aurélie Filippetti, decorându-l pe acest scriitor ale cărui cărţi s-au vândut în peste 11 milioane de exemplare pe plan mondial.
 

 

 
„Iar această libertate de stil corespunde total libertăţii omului (…) Nu aţi ezitat niciodată, chiar cu preţul unei foarte grele solitudini, să vă ridicaţi contra uitării, contra tăcerilor Istoriei”, a continuat ministrul francez.

Orhan Pamuk, în vârstă de 60 de ani, este unul dintre foarte puţinii intelectuali turci care au recunoscut public, în 2005, genocidul armean. El a fost de mai multe ori anchetat de justiţia din ţara lui, apoi ameninţat cu moartea de extremişti, după ce s-a stabilit, în 2007, în Statele Unite ale Americii, unde trăieşte de atunci.

Romancierul a protestat, totodată, faţă de felul în care guvernul de la Ankara tratează minoritatea kurdă şi a fost primul scriitor din lumea musulmană care a criticat celebra „fatwa” (condamnare la moarte) lansată de ayatolahul Khomeini contra scriitorului Salman Rushdie, autorul volumului „Versetele satanice”.

Orhan Pamuk este scriitorul turc ale cărui opere sunt cele mai vândute în lume, fiind traduse în peste 60 de limbi străine. În 2006, el a devenit, totodată, primul scriitor turc recompensat cu premiul Nobel pentru literatură.

Multe dintre romanele sale au devenit „clasice”: „Casa tăcerii”, „Mă numesc Roşu”, „Fortăreaţa albă”, „Cartea neagră”, „Viaţa cea neagră”, „Zăpada” – recompensat cu premiul Médicis pentru cel mai bun roman străin pe 2005 -, „Muzeul Inocenţei”.

Scriitorul turc, care a câştigat numeroase premii literare europene şi americane, a primit, vineri, premiul Sonning, cea mai prestigioasă recompensă culturală din Danemarca, acordată pentru a răsplăti munca depusă în favoarea culturii europene.

Pamuk a primit, în iunie 2008, marele premiu Ovidius la Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură de la Neptun.

În 2005, la Târgul de Carte de la Frankfurt, scriitorul a primit prestigiosul Friedenspreis (Premiul Păcii), numele său alăturându-se unor laureaţi celebri, precum Vaclav Havel, Mario Vargas Llosa, Susan Sontag şi Peter Esterhazy.

 

Sursa: Mediafax

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.