Cea mai înaltă distincție franceză, Legiunea de Onoare, a fost acordată scriitorului turc Orhan Pamuk
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-inalta-distinctie-franceza-legiunea-de-onoare-a-fost-acordata-scriitorului-turc-orhan-pamuk/

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2006, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie onorifică franceză, de ministrul Culturii, care a salutat „libertatea de stil” a romancierului şi lupta acestuia „împotriva tuturor intoleranţelor”. „Aţi rămas, în ciuda tuturor consacrărilor, un scriitor de avangardă, un etern inovator”, a […]

Un articol de |30 octombrie 2012

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2006, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie onorifică franceză, de ministrul Culturii, care a salutat „libertatea de stil” a romancierului şi lupta acestuia „împotriva tuturor intoleranţelor”.

„Aţi rămas, în ciuda tuturor consacrărilor, un scriitor de avangardă, un etern inovator”, a declarat ministrul Aurélie Filippetti, decorându-l pe acest scriitor ale cărui cărţi s-au vândut în peste 11 milioane de exemplare pe plan mondial.
 

 

 
„Iar această libertate de stil corespunde total libertăţii omului (…) Nu aţi ezitat niciodată, chiar cu preţul unei foarte grele solitudini, să vă ridicaţi contra uitării, contra tăcerilor Istoriei”, a continuat ministrul francez.

Orhan Pamuk, în vârstă de 60 de ani, este unul dintre foarte puţinii intelectuali turci care au recunoscut public, în 2005, genocidul armean. El a fost de mai multe ori anchetat de justiţia din ţara lui, apoi ameninţat cu moartea de extremişti, după ce s-a stabilit, în 2007, în Statele Unite ale Americii, unde trăieşte de atunci.

Romancierul a protestat, totodată, faţă de felul în care guvernul de la Ankara tratează minoritatea kurdă şi a fost primul scriitor din lumea musulmană care a criticat celebra „fatwa” (condamnare la moarte) lansată de ayatolahul Khomeini contra scriitorului Salman Rushdie, autorul volumului „Versetele satanice”.

Orhan Pamuk este scriitorul turc ale cărui opere sunt cele mai vândute în lume, fiind traduse în peste 60 de limbi străine. În 2006, el a devenit, totodată, primul scriitor turc recompensat cu premiul Nobel pentru literatură.

Multe dintre romanele sale au devenit „clasice”: „Casa tăcerii”, „Mă numesc Roşu”, „Fortăreaţa albă”, „Cartea neagră”, „Viaţa cea neagră”, „Zăpada” – recompensat cu premiul Médicis pentru cel mai bun roman străin pe 2005 -, „Muzeul Inocenţei”.

Scriitorul turc, care a câştigat numeroase premii literare europene şi americane, a primit, vineri, premiul Sonning, cea mai prestigioasă recompensă culturală din Danemarca, acordată pentru a răsplăti munca depusă în favoarea culturii europene.

Pamuk a primit, în iunie 2008, marele premiu Ovidius la Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură de la Neptun.

În 2005, la Târgul de Carte de la Frankfurt, scriitorul a primit prestigiosul Friedenspreis (Premiul Păcii), numele său alăturându-se unor laureaţi celebri, precum Vaclav Havel, Mario Vargas Llosa, Susan Sontag şi Peter Esterhazy.

 

Sursa: Mediafax

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Marele cineast chilian Pablo Larrain oferă în „Neruda” un portret extravagant, într-un stil inventiv, al uriaşului scriitor şi controversatului om politic comunist Pablo Neruda, pornind de la un moment decisiv al vieţii acestuia – prigonirea sa în 1948-1949.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

24
/08
/17

„O seară cu Marcel Iureș”este un eveniment live – prezentat în Premieră la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City în București, în data de 16 septembrie 2017, ora 18.00 - care oferă publicului român ocazia de a-l cunoaște mai bine pe marele nostru actor.

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

23
/08
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în cadrul evenimentului aniversar Zilele Bucureștiului cel mai mare concert de muzică clasică, susținut de superstarul internațional soprana Angela Gheorghiu, pe 15 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Constituției. Angela Gheorghiu superstar internațional, cea mai fascinantă și talentată artista de operă a timpurilor noastre, concertează la București sub bagheta maestrului Eugene Kohn, alături de Filarmonica George Enescu și tenorul Teodor Ilincăi.

23
/08
/17

Filme nominalizate la Oscar, pelicule premiate cu Ursul de Aur și de Argint la Berlinale 2017 sau nominalizate la Festivalul de Film de Cannes vor putea fi văzute, până pe 17 septembrie, pe Insula Artelor din Parcul Titan, în cadrul celei de a V-a ediții a evenimentului "Cinema în aer liber".

22
/08
/17

CRONICĂ DE FILM În noul său film, „Loveless”, câştigător al Premiului Juriului la Cannes, Andrei Zviaghinţev sugerează falimentul moral al societăţii ruse a momentului, prin povestea unei familii în descompunere. Deşi lipsit de subtilităţi şi bogat în metafore, filmul impresionează prin forţa evocatoare a imaginii şi a muzicii.

22
/08
/17

Uriași de Pantelimon - proiectul Make a Point în care poveștile bucureștenilor sunt ilustrate de artiști din toată lumea și cocoțate pe acoperișurile halelor industriale din cartier – are săptămâna aceasta un oaspete important. Biancoshock, un celebru artist italian foarte secretos cu propria identitate, e cunoscut în toată lumea datorită instalațiilor sale efemere, dar cu un puternic mesaj social și politic. Celebrul italian cu fața nevăzută susține joi la Turnul de Apă și Artă o reprezentație interactivă.