Cel mai bun documentar de la Cannes arată tensiunile din societatea indiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-bun-documentar-de-la-cannes-arata-tensiunile-din-societatea-indiana/

Ca cinefil, nu e nimic mai plăcut decât să nu îţi dai seama pe deplin ce e cu imaginile şi cu sunetele care te asaltează de pe marele ecran, în faţa unui nou film, despre al cărui autor nu ştii nimic.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 noiembrie 2021

Să te laşi purtat de un flux audiozual imprevizibil, ca un curent de apă puternic şi tulbure, dar având certitudinea că la destinaţie vei fi răsplătit.

E experienţa pe care am trăit-o văzând la BIEFF „A Night of Knowing Nothing” (2021), debutul regizoarei indiene Payal Kapadia, ales cel mai bun documentar la Festivalul de la Cannes, unde a făcut parte din secţiunea Quinzaine des Réalisateurs.

Sigur, eticheta „documentar” ar putea lăsa de înţeles că lucrurile nu pot fi atât de complicate. Nimic mai înşelător. Şi asta pentru că „A Night of Knowing Nothing” amestecă nonficţiunea cu elemente ficţionalizate, activismul politic cu intimismul poetic, revolta cu dragostea.

Imaginile din care e făcut sunt toate alb-negru, filmate pe 8 mm sau 16 mm şi fără sunetul lor real – de aici şi senzaţia că vedem un film de demult, pierdut şi proaspăt regăsit.

Cele mai multe aparţin cineastei şi colegilor ei de la o şcoală de film şi documentează o serie de proteste ale stângii intelectuale (chiar comuniste) din ultimii ani, începute în rândul studenţilor, dar apoi răspândite şi la alte categorii sociale, împotriva naţionalismului şi violenţelor regimului condus de premierul Narendra Modi.

Însă printre ele sunt intercalate secvenţe greu de definit: unele par de arhivă, altele, ficţionale şi pure exerciţii filmice.

În paralel, în voice-over auzim o voce feminină care citeşte nişte scrisori (date ca reale, dar foarte probabil inventate) pe care o studentă la Film le-ar fi trimis iubitului, care e ţinut de familie departe de ea pentru că aparţin unor caste diferite.

Nimic mai inutil decât încercarea de a categorisi ceea ce vedem şi auzim. Esenţial e efectul pe care tot acest caleidoscop îl produce – sugerează melancolie, reverie, nelinişte, o dorinţă a unei întregi generaţii de a da un sens existenţei, într-o societate plină de inegalităţi şi chiar opresivă.

Sunt multe straturi cu care lucrează Payal Kapadia, iar această bogăţie, amplificată de desprinderea imaginilor de sunet, care comunică totuşi în cele mai neaşteptate moduri, face din „A Night of Knowing Nothing” unul din filmele demne de reţinut din acest an deloc rău pentru cinematografia de autor.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.