„Cel mai greu e să vorbești despre tine”, la Teatrul Masca
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-greu-e-sa-vorbesti-despre-tine-la-teatrul-masca/

Teatrul Masca vă invită la premiera spectacolului realizat exclusiv pentru mediul online „Cel mai greu e să vorbeşti despre tine”.

Un articol de Liliana Matei|17 decembrie 2020

Vineri, 18 decembrie, de la ora 19.00, aflați istoriile de viață a zece oameni de vârste și din medii diferite care – aflați în fața unei călătorii cu trenul – își povestesc viața, o viață care… bate filmul.

Spectacolul are la bază un text colectiv, iar scenariul și regia sunt semnate de Anca Florea. Materialul din spatele filmului înseamnă 12 ore de interviuri, conduse de Cristinel Dâdăl și Mihai Mălaimare. Interviurile au adus în lumină biografiile personajelor dintr-un spectacol non verbal care încă nu a avut premiera. Ceea ce a supraviețuit din aceste biografii, s-a regăsit aici.

„Aș fi vrut să vă dau întâlnire la teatru, să vă întâmpin, să ne spunem „Bună seara”! și apoi să intrați în sală. Nu a fost posibil și e mai bine așa pentru că astfel ne-am îngrijit unii pe alții. Doar că Actorii au nevoie de voi! Vă invit, în acest decembrie urâcios, la un spectacol care știu că o să vă placă – e greu să vorbim despre noi înșine, dar e fascinant când o facem. Noi am vorbit! Voi cumpărați bilete și haideți să stăm o oră împreună”, a comentat Anca Florea, manager Teatrul Masca.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul www.mystage.ro, iar spectatorii sunt rugați să trimită biletul achiziționat pe adresa de e-mail [email protected], urmând ca în ziua spectacolului să primească un link unic de acces pentru vizionarea spectacolului.
Următoarele reprezentații online vor avea loc în perioada 19-30 decembrie, cu excepția zilei de 24. Detalii despre program pe www.masca.ro.

19
/01
/24

Acum un an, George Banu mai avea de trăit doar două zile. A murit pe 21 ianuarie 2023, la Paris, iar dispariția lui a însemnat sfârșitul unei lumi. O lume nu așa „perfectă” cum se dorește cea pe care o trăim, dar o lume frumoasă, în care se respira la alte înălțimi.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.