Cel mai longeviv actor, omagiat la Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-longeviv-actor-omagiat-la-timisoara/

Teatrul Naţional din Timişoara îl sărbătoreşte pe cel mai longeviv actor al său, Vladimir Jurăscu. Artistul a împlinit, ieri (24 aprilie), nouă decenii de viaţă, şapte dintre acestea dedicate scenei timişorene. În 2015, UNITER i-a conferit reputatului actor premiul pentru întreaga activitate.

Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2017

Dacă la începutul carierei sale și-a pus amprenta pe roluri importante în marile teatre ale României, Vladimir Jurăscu, prin personajele pe care le-a interpretat timp de 45 de ani pe această scenă, și-a legat definitiv destinul de istoria Teatrului Naţional.

Mai mult decât atât, Vladimir Jurăscu a devenit, prin întreaga sa activitate, un reper, o permanență  în viaţa și în memoria culturală a Timişoarei.

Dintre cele peste 350 de roluri interpretate în longeviva sa carieră, amintim doar: Regele Lear, Sile în „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, Despot în „Despot vodă” după Vasile Alecsandri, Hallmar în „Raţa sălbatică” de Ibsen, celebrul Bască din „Studiu osteologic…” de D.R. Popescu, Marchizul în „Velasquez” de A.B. Vallejo, Verșinin, dar și, mulți ani mai târziu, Ferapont în „Trei surori” de Cehov, Shylock în „Neguțătorul din Veneția”, Agamiță Dandanache în „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale sau Robert din „O viață în teatru”, spectacol creat, de altfel, în onoarea sa.

În anul 2015, senatul UNITER a recunoscut locul pe care pe Vladimir Jurăscu îl ocupă în istoria teatrului românesc, conferindu-i premiul pentru întreaga activitate.

Teatrul Național a fost – și va rămâne mereu – casa de suflet a actorului Vladimir Jurăscu, iar pașii săi vor fi pentru totdeauna întipăriți în scândura acestei scene.

În numele tuturor celor din fața și din spatele scenei, ca și în numele publicului care l-a iubit și l-a aplaudat mai bine de jumătate de secol, Teatrul Național din Timișoara face o reverență  în fața unui mare actor: Vladimir Jurăscu.

Foto: Vladimir Jurăscu – ro.tntimisoara.com

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.