Cel mai rapid roman din lume a fost scris la Bucuresti
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-rapid-roman-din-lume-a-fost-scris-la-bucuresti/

„Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume” este titlul volumului redactat în doar 5 ore şi 35 de minute de 53 de scriitori, sâmbătă, la Universitatea din Bucureşti, premiera mondială fiind înscrisă pentru validare ca record în Guinness Book of Records. Redactarea cărţii a început la ora 10.20, cu cei patru naratori […]

Un articol de Andrada Văsii|17 decembrie 2012

„Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume” este titlul volumului redactat în doar 5 ore şi 35 de minute de 53 de scriitori, sâmbătă, la Universitatea din Bucureşti, premiera mondială fiind înscrisă pentru validare ca record în Guinness Book of Records.

Redactarea cărţii a început la ora 10.20, cu cei patru naratori principali, scriitorii Gabriel H. Decuble, Florin Iaru, Răzvan Ţupa şi Marius Chivu, stabilind împreună planul şi titlul romanului – „Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume”. S-au scurs doar 9 ore, 5 minute şi 8 secunde până la tipărirea primului număr al ineditului roman, pe care iniţiatorii proiectului îl consideră „un dar pentru societatea românească”.

Editura Art, care va publica romanul de 288 de pagini rezultat în urma efortului colectiv al 53 de scriitori, a înscris acest proiect fără precedent la Guinness Book of Records pentru a fi validat şi omologat ca record, lucru care ar urma să aibă loc în Ajunul Crăciunului. Guinness Book a declarat proiectul ca fiind eligibil, creând în acest sens o categorie specială.

„A fost o zi destul de grea, când 53 de autori români s-au strâns pentru a marca un eveniment total inedit. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor noştri – compania Links Associates, expertă în comunicare strategică, Editura Art şi Universitatea din Bucureşti. Cred că am reuşit să dăm un exemplu, să arătăm că românii pot conlucra întru binele tuturor”, a spus Gabriel H. Decuble, preşedintele Asociaţiei Culturale Aedificatio şi iniţiatorul proiectului.

„Eu şi echipa mea ne-am implicat cu mare drag în acest experiment colectiv, pentru că, în cei cinci ani de activitate, Links Associates a încercat să pună în valoare exact ceea ce i-a adus împreună astăzi pe scriitori: creativitatea, gândirea liberă, reacţia rapidă, lucrul în echipă şi, mai ales, curajul profesional. Compania pe care o conduc împlineşte zilele acestea cinci ani de activitate, iar faptul că suntem partenerii acestui eveniment inedit este cadoul pe care ni l-am făcut nouă înşine cu această ocazie. Şi, evident, cadoul pe care îl vom face partenerilor noştri de business, prietenilor, apropiaţilor, aceştia urmând să primească exemplare ale romanului. Este, credem noi, cadoul ideal pentru toţi cei care preţuiesc talentul, dăruirea, imaginaţia şi inovaţia, valori care împing România mai departe”, a spus Corina Vinţan, Directorul General al companiei Links Associates, parteneră în acest proiect.

Florin Iaru a subliniat entuziasmul şi spiritul de echipă al scriitorilor, care au lăsat deoparte orgoliile pentru a lucra împreună, câteva ore, la un proiect care cu siguranţă va rămâne în istorie. „Am o extraordinară admiraţie pentru aceşti autori care au uitat de orgolii şi au hotărât să facă ceva împreună. «Moş Crăciun & Co.» este un roman cu români, despre România vremurilor noastre. Cartea descrie imaginea unui Bucureşti în care oamenilor nu le ajunge timpul pentru a-şi îndeplini dorinţele”, a precizat scriitorul.

Marius Chivu a remarcat faptul că evenimentul de sâmbătă a presupus o muncă mai mare decât anticipase, dar cu atât mai plăcută, şi a precizat că şi-ar dori o repetare a acestui efort creator. „Aş vrea să fac asta anual, pentru a vedea la ce viteză putem ajunge. Am avut mari dificultăţi în a-i opri pe autori din scris. Sunt curios să văd ce a ieşit”, a declarat scriitorul.

Şi pentru că este vorba despre un roman scris în premieră la 106 de mâini, Răzvan Ţupa şi-a exprimat speranţa că acesta va avea cursivitatea şi coerenţa necesare pentru a avea succes la public. „Abia aştept să văd rezultatul final, să ne dăm seama dacă lucrurile s-au legat aşa cum speram. Nu ne-am dorit doar un record de viteză, ci şi un rezultat care merită să fie citit”, a spus scriitorul.

Printre cei 53 de autori ai celui mai rapid roman din lume s-au numărat şi Ioan Groşan şi Matei Pleşu.

De marţi, romanul va fi disponibil în librării, iar miercuri, cu începere de la ora 18.30, acesta va fi lansat în prezenţa tuturor autorilor, la Librăria Bastilia din Bucureşti.

 

 

Sursa: Mediafax

 

01
/08
/23

Cramele Recaș, partener principal al proiectului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023, continuă inițiativele pentru susținerea culturii, turismului și promovării vinului românesc prin lansarea „Bufetului Simțurilor: o expoziție interactivă a elementelor care definesc experiența degustării vinului, prin folosirea simțurilor vizual, olfactiv și „gustativ”.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

28
/07
/23

Cine sunt eu în relație cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepția asupra realității în funcție de ce reușim să înțelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem și ce devenim în funcție de ceea ce (nu) știm, în relațiile noastre.