Cele mai bune 10 cărți apărute în 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-bune-10-carti-aparute-in-2016/

După un an cu o mulţime de cărţi interesante apărute în România, din care însă puţine sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariţii din anul care tocmai s-a încheiat.

Un articol de Monica Andronescu|9 ianuarie 2017

Topul cuprinde romane recente ale unor scriitori străini renumiți, volume premiate și bine primite de public și de critica de specialitate, lucrări care au ceva de spus pentru diferite categorii de cititori, precum și volume cu valoare documentară, de interes pentru publicul larg.

1.Julian Barnes, „Zgomotul timpului”, Colecția Babel, Editura Nemira.

După ce a câștigat prestigiosul Man Booker cu „Sentimentul unui sfârșit” (2011), cunoscutul scriitor britanic s-a întors la roman și a publicat „Zgomotul timpului”, decupând magistral un episod din traumatizantul secol XX și din traumatizanta existență a compozitorului rus Dmitri Șostakovici. Dincolo de problematizarea relației dintre artă/artist și putere sub un regim totalitar, cartea lui este o meditație lucidă și dureroasă, tăioasă chiar, despre curaj și lașitate, despre limitele ființei umane, despre prețul libertății într-un timp în care „zgomotul” acoperă adesea muzica.

2.Mihail Șișkin, „Luarea Ismailului”, Colecția Byblos, Editura Curtea Veche.

După „Părul Venerei” și „Scrisorar”, cea de-a treia carte publicată a lui Mihail Șișkin publicată în România compune din legende, fabule, parabole și cronici un puzzle care trimite la marea literatură rusă. Povestind cu lirism, acest iubitor de Cehov și Tolstoi, posesor al celor mai importante distincții literare din Rusia, a scris în 1999 această carte care l-a consacrat. Cititorii vor descoperi oricând în acest roman-capcană despre însăși condiția umană o expresie inteligentă a cruzimii omenești.

3.Ludmila Ulițkaia, „Imago”, Editura Humanitas Fiction.

Povestea începe în ziua în care a murit Stalin (identitate decisivă și în „Zgomotul timpului”). Într-o casă oarecare din Moscova, la radio se aude comunicatul oficial. Din acest moment, scriitoarea, cunoscută publicului din România din alte volume, urmărește destinele a trei tineri care cresc în umbra stalinismului și a căror existență este o permanentă încercare eșuată de a se desprinde de acest morb. Frescă a Rusiei și a Moscovei,  prilej de multiple întoarceri în timp și reflecții, „Imago” le propune cititorilor o coborâre spectaculoasă în adâncurile sufletului omenesc și ale unei istorii adesea de neînțeles.

4.Vladimir Nabokov, „Scrisori către Vera”, Biblioteca Polirom, Editura Polirom.

Impresionantul volum documentar publicat anul acesta dezvăluie secvențe importante din biografia celebrului autor al romanului „Lolita” și din gândirea sa despre literatură, adunând scrisori spectaculoase către soția sa, Vera. Din vara lui 1923, 26 iulie, de când datează prima scrisoare, și până în primăvara lui 1976, cu un an înaintea morții lui, când e datată ultima scrisoare, Vladimir Nabokov conturează un univers personal fascinant, o istorie a lumii și a propriilor iubiri, o mini-istorie a propriei literaturi, într-un mod frapant de inocent pe alocuri.

5.Charlie Chaplin, „Viața mea”, colecția Yorick, Editura Nemira.

Publicată în premieră la noi, traducerea necenzurată a autobiografiei lui Charlie Chaplin este documentul unui destin unicat, dar al unei epoci, al unei întregi istorii. Incursiune în începuturile cinematografiei, cadru amplu în care se elucidează aspecte sub semnul întrebării din biografia acestui artist genial, rememorare cuceritoare prin sinceritate, „Viața mea” este lectură obligatorie pentru toți cei interesați de istoria și arta secolului XX.

6.Roberto Bolaño, „2666”, Editura Univers, 2016.

Publicat în trei volume, faimosul roman al scriitorului chilian care s-a stins scriind la el contra cronometru s-a tradus în sfârșit și la noi și nerăbdarea admiratorilor se vede răsplătită. Cele cinci părți (pe care autorul intenționa să le publice separat) adâncesc cele două mistere: crima și literatura. Excepționalele calități ale lui Roberto Bolaño se etalează în acest straniu „testament”, teritoriile întunecate (unele prezente și în celelalte cărți ale lui) se amplifică, atmosfera, stranietatea, erudiția, suspansul fac din cele peste o mie de pagini o capodoperă pentru toți pretențioșii care așteaptă mult de la literatură.

7.Amos Oz, „Iuda”, Editura Humanitas Fiction.

În „Iuda“, romanul lui Amos Oz, cititorii pătrund balzacian într-un oraș, pe o stradă, într-o casă în care se întâlnesc ițele unor dureri de nepovestit, a războiului care mutilează, a cruzimii fără limită, a omului fără rațiune. Shmuel Asch renunță la tot – la familie, la viața de student, la o iubire ratată, la tema de cercetare, „Isus prin ochii evreilor“, prilej de cugetări îndrăznețe pentru Amos Oz – și petrece o iarnă într-o casă străină, căreia îi veți simți întunericul și gemetele, unde o descoperă pe Atalia, împreună cu dragostea și sacrificiul, într-un oraș care prilejuiește pagini minunate. Un Ierusalim mitic se conturează pagină cu pagină, iar rolul în istorie al lui Iuda Iscarioteanu se ambiguizează într-o abordare curajoasă. Amos Oz, din nou la înălțime.

8.Orhan Pamuk, „O ciudățenie a minții mele”, Biblioteca Polirom, Editura Polirom.

Poveste lungă și complicată, romanul scriitorului turc laureat al Premiului Nobel pentru literatură are un ritm aparte și e scrie pentru cititorul răbdător. Orhan Pamuk își alege un non-erou. Bragagiul și iaurgiul Mevlut Karataș traversează jumătate de secol și, prin ochii și falsele lui aventuri, Istanbulul se modifică. Povestea vieții lui, în fond atât de banală și atât de curioasă, tocmai pentru că are curajul de a-și asuma banalitatea, este, de fapt, povestea Istanbulului și a felului în care el s-a modificat.

9.„Bucureștiul meu”. Antologie  coordonată de Gabriela Tabacu, Editura Humanitas.

Inteligent construit, „Bucureștiul meu” se deschide cu un text amplu al lui Șerban Cantacuzino, o superbă incursiune în istoria arhitecturală a Bucureștiului. Printre cei nouăsprezece oameni de cultură invitați să scrie despre oraș sunt Horia-Roman Patapievici, care semnează Prologul, Ioana Nicolaie, Monica Pillat, Tatiana Niculescu Bran, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Radu Paraschivescu, Marius Constantinescu. Povestea Bucureștiului se împletește cu poveștile copilăriilor autorilor, cu imagini din lumi dispărute, cu gusturi din lumi dispărute și multora azi inaccesibile. Străzile și cartierele orașului se colorează prin ochii lor, mahalalele de ieri și de azi sunt puse față în față…

10.J.K. Rowling, John Tiffany și John Thorne, „Harry Potter și copilul blestemat”, Editura Arthur.

Piesă în două părți (scenariul repetiției cu public) după o nouă poveste original de J.K. Rowling, „Harry Potter și copilul blestemat” continuă cu încă un episod din povestea îndrăgitului personaj. Luptele se înlănțuie, așa cum ne-am obișnuit: Harry se luptă cu trecutul, Albus se războiește cu o moștenire. Și, desigur, nu e simplu să te confrunți cu răul, căci el nu vine de unde crezi.

25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"