Cele mai de succes titluri recente,  la a 5-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Chişinău
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-de-succes-titluri-recente-la-a-5-a-editie-a-zilelor-filmului-romanesc-de-la-chisinau/

Cele mai mari succese recente ale cinematografiei din România, printre care „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, „Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, sau „Arest”, de Andrei Cohn, vor putea fi văzute în premieră în Republica Moldova la Zilele Filmului Românesc de la Chişinău.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2019

A 5-a ediţie a ZFR va avea loc între 10 şi 13 octombrie la Centrul Cultural „Odeon” şi continuă misiunea de a oferi publicului basarabean posibilitatea să descopere cele mai bune filme româneşti noi şi să stea de vorbă cu invitaţii speciali – actori şi regizori. Intrarea la proiecţii este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul va fi deschis cu proiecţia celui mai nou film al regizorului Corneliu Porumboiu, extrem de aşteptatul „La Gomera” (2019), care a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Cannes şi care este propunerea României pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2020. În rolul principal este celebrul actor Vlad Ivanov, care interpretează un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia.

La Gomera

Câştigător al Ursului de Aur şi al premiului de debut la Festivalul de la Berlin în 2018 şi nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, „Nu mă atinge-mă” („Touch Me Not”), de Adina Pintilie, îi are în centru pe Laura, Tomas şi Christian. Nevoia de contact uman şi teama de intimitate îi antrenează pe cei trei într-o aventură terapeutică de combatere a mecanismelor de autoapărare şi înfruntare a tabuurilor, în încercarea de a se bucura în sfârşit de libertate. Film nerecomandat minorilor.

Din selecţie face parte şi filmul „Monştri.” (2019), debutul în regie al lui Marius Olteanu, care a avut premiera mondială în secţiunea Forum a Festivalului de la Berlin din acest an şi care a urmat apoi un parcurs festivalier de succes în întreaga lume. „Monştri.” prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu aflat într-un moment de criză. La proiecţie va fi prezent actorul Cristian Popa.

În premieră în Republica Moldova va fi proiectat şi cel mai nou film al regizorului Radu Muntean, „Alice T.” (2018), care are ca protagonistă o adolescentă cu o viaţă complicată din cauza problemelor de la şcoală şi a relaţiei cu mama adoptivă. Tânăra Andra Guţi, la primul rol în cinema, a fost aleasă anul trecut cea mai bună actriţă în competiţia prestigiosului Festival de la Locarno.

ZFR continuă şi în 2019 tradiţia de a organiza un focus dedicat unui important cineast. În acest an, Alexandru Papadopol, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi actori români, va fi omagiat prin proiectarea celor mai recente două filme în care are rolul principal: drama „Arest” (2019), în regia lui Andrei Cohn, şi comedia „Povestea unui pierde-vară” (2018), în regia lui Paul Negoescu.

Arest

Acţiunea din „Arest” este plasată în anii `80, când un arhitect (Alexandru Papadopol) este reţinut fără explicaţie şi trimis în arestul Miliţiei, unde este închis în aceeaşi celulă cu un deţinut de drept comun, folosit ca torţionar de către Securitate în schimbul unor favoruri. „Arest” a fost inclus în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary şi a fost ales cel mai bun lungmetraj românesc din cadrul Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca. Regizorul Andrei Cohn va fi prezent la Chişinău pentru o discuţie cu publicul.

Festivalul se va încheia cu proiecţia filmului „Povestea unui pierde-vară”, cu participarea lui Alexandru Papadopol. Selectat anul trecut în competiţia Tallinn Black Nights Film Festival, lungmetrajul spune povestea unui profesor de matematică la Politehnica din Bucureşti a cărui viaţă este dată peste cap după ce partenera sa de viaţă, cu care are o relaţie deschisă, îi spune că este însărcinată.

În premieră, Zilele Filmului Românesc se vor extinde în acest an şi în alte oraşe din Republica Moldova: Cahul, Călăraşi şi Nisporeni. Selecţia filmelor şi programul proiecţiilor din cele trei localităţi vor fi anunţate în curând.Chişinău

Zilele Filmului Românesc de la Chişinău sunt un eveniment organizat de casa de producţie Rova Film din România şi Asociaţia Cineaştilor Independenţi Alternative Cinema din Republica Moldova.

Evenimentul  este finanţat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Uniunea Cineaştilor din România (UCIN), Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Republica Moldova, Primăria Municipiului Chişinău.

Parteneri sponsori: Arhiva Naţională de Film (ANF) din România, DACIN SARA, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, Opa Greek Cafe, Moldova Film, Lucru Manual Moldova, Symbol Media, Idegraf, Salpan, Print Caro, Hero Pictures.

Parteneri media: TVR Moldova, Jurnal TV, Vocea Basarabiei, Radio Chişinău, Radio Plai, Radio Moldova Tineret, Ziarul de Gardă, Moldova.org, Cotidianul.md, Diez, Zugo, Locals.

Foto: Zilele Filmului Românesc de la Chişinău – facebook

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.