Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din volumul de non-ficţiune „Lumea de sub noi” (Editura Polirom, 2021; traducere de Daniela Rogobete), semnat de Robert Macfarlane.
Un articol de Ziarul Metropolis|20 ianuarie 2021
În „Lumea de sub noi. O călătorie în adâncul pământului”, Robert Macfarlane ne propune o fascinantă explorare a relației noastre cu întunericul, cu ceea ce se află în adîncul pămîntului și al minții noastre.
În această călătorie în „timpul profund”, care începe cu nașterea universului și ajunge pînă într-un viitor post-uman, admirăm arta preistorică din peșterile marine norvegiene și adîncurile albastre ale calotei glaciare din Groenlanda, vizităm tumulii din Epoca Bronzului și labirintul catacombelor pariziene, examinăm rețelele fungice subterane prin care copacii comunică între ei și „ascunzătoarea” în care vor sta deșeurile nucleare în următorii 100.000 de ani. Pășind pe urmele umbrelor, vom afla poveștile multor exploratori, artiști, speologi, scafandri, visători și criminali care au coborît în lumea de sub noi în căutarea „beznei cumplite din adîncul pămîntului”, cum spunea Cormac McCarthy.
Dintr-un unghi de vedere geologic asupra planetei noastre, Macfarlane pune o întrebare vitală și tulburătoare: oare sîntem niște buni strămoși pentru Pămîntul viitorului? De la primele pagini, remarcabile, pînă la concluzia încărcată de emoție, Lumea de sub noi este un periplu în care se împletesc miracolele și pierderea, teama și speranța. O carte ce ne va schimba felul în care privim lumea.
„Lumea de sub noi este un portal de lumină în vremuri întunecate. Aveam nevoie de această carte despre frumusețea din străfunduri ca să alinăm durerea ai cărei martori sîntem pe fața pămîntului.” (The New York Times Book Review)
„O carte extraordinară, deopotrivă erudită și ușor de citit, pasionantă și minunat scrisă.” (The Guardian)
Lumea de sub noi (fragment)
Majoritatea picturilor rupestre preistorice europene sunt localizate în sălile grotelor și în adăposturile din sud vestul Franței și din nordul Spaniei. Pe măsură ce înaintezi spre nord, numărul operelor de artă se reduce, iar vârsta lor descrește. La vreo șaizeci de grade latitudine nordică, nu mai există aproape niciuna.
Motivul principal al scăderii numărului de producții artistice la latitudini mai mari este că o mare parte a nordului Europei a fost îngropată sub ghețari până la sfârșitul ultimei ere glaciare. Acum douăzeci de mii de ani, pe când erau pictați bourii lungi de cinci metri din Sala Taurilor din Lascaux, în actualul Dordogne, toată Scandinavia și o mare parte din Anglia și Irlanda se aflau încă sub ghețuri. Pe măsură ce gheața s-a retras treptat, a lăsat în urmă un peisaj devastat și lipsit de viață. La nord, colonizarea umană a acestui pământ pustiu s a făcut foarte lent.
Geologia a avut și ea un rol în faptul că foarte puține astfel de picturi rupestre au supraviețuit la latitudini nordice. Încăperile din peșteri formează cele mai sigure galerii expoziționale de artă, iar aceste încăperi se formează în calcar în modul cel mai natural. […] Dar arta pictată – cu mult mai vulnerabilă la degradare și intemperii decât imaginea cioplită – este mai rară.
Unele dintre cele mai uimitoare reprezentări artistice pictate pe rocă din aceste ținuturi nordice pot fi întâlnite în peșterile marine de pe țărmul occidental al Norvegiei. Până acum au fost descoperite douăsprezece peșteri marine care conțin astfel de reprezentări de artă, răspândite pe o distanță de opt sute de kilometri […].Toate aceste peșteri sunt localizate în regiuni retrase, adesea pe coaste sălbatice, unde pantele abrupte coboară de pe culmi până în ocean. Toate au fost scobite în decursul mileniilor în faleze sau promontorii prin forța uimitoare a valurilor. La vremea când au fost pictate, unele peșteri erau accesibile doar cu ajutorul ambarcațiunilor, ceea ce presupunea o navigație primejdioasă pe lângă coastele bătute de vânt ale insulelor și peninsulelor.
Împreună, aceste „peșteri pictate” conțin în jur de o sută șaptezeci de figurine realizate din linii, cu brațele și picioarele larg depărtate, ca și când ar dansa sau ar sări, majoritatea fiind ființe omenești, ocazional și figurine hibride de animale oameni, iar o imagine reprezintă doar o mână. Toate siluetele au fost făcute folosind pigment roșu de oxid de fier și toate au fost realizate cu degetele sau cu pensula. Datarea imaginilor este dificilă, dar cele mai sigure estimări – bazate în parte pe datarea cu carbon radioactiv a artefactelor din peșteră, inclusiv un vârf de săgeată din gresie șlefuită, un os de la piciorul unui pescăruș cu un orificiu, care ar fi putut fi folosit ca fluier, și o amuletă reprezentând un mare pinguin nordic – plasează realizarea acestor figurine undeva cu două sau trei mii de ani în urmă. […]
Oamenii care au realizat arta din Kollhellaren acum mai bine de două mii cinci sute de ani au riscat mult doar ca să ajungă în aceste locuri.
Robert Macfarlane este autorul mai multor cărţi despre natură şi oameni devenite bestselleruri, între care Mountains of the Mind, The Wild Places, The Old Ways, Landmarks şi The Lost Words (împreună cu Jackie Morris). Cărţile sale, distinse cu premii şi traduse în numeroase limbi, au fost adaptate pentru film, televiziune, radio, teatru şi muzică. În anul 2017, American Academy of Arts and Letters i-a decernat E.M. Forster Award for Literature. Este fellow la Emmanuel College, Cambridge. Prezentului volum i s-au decernat Wainwright Prize (2019) şi Stanford Dolman Travel Book of the Year Award (2020).
Majoritatea picturilor rupestre preistorice europene sunt localizate în sălile grotelor și în adăposturile din sud vestul Franței și din nordul Spaniei. Pe măsură ce înaintezi spre nord, numărul operelor de artă se reduce, iar vârsta lor descrește. La vreo șaizeci de grade latitudine nordică, nu mai există aproape niciuna. Motivul principal al scăderii numărului de producții artistice la latitudini mai mari este că o mare parte a nordului Europei a fost îngropată sub ghețari până la sfârșitul ultimei ere glaciare. (Robert Macfarlane)
