-->

Celebra cantată Carmina Burana, din nou la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/celebra-cantata-carmina-burana-din-nou-la-ateneul-roman/

Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, rămâne la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” , în zilele de  joi  şi vineri, 2 şi 3 iunie 2022, pentru alte  două concerte cu public, desfăşurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român.

Un articol de Petre Ivan|31 mai 2022

Programul este alcătuit din Simfonia „Mathis der Maler” de Paul Hindemith și din „Carmina Burana” de Carl Orff, cu  soliştii invitați  Marta Sandu-Ofrim(soprană), Valentin Racoveanu (tenor) și Iordache Basalic (bariton). Coordonatorul Corului Filarmonicii “George Enescu” este Iosif Ion Prunner. Concertele vor beneficia și de participarea extraordinară a  Corului de Copii al Operei Naționale București, coordonat de maestrul de cor Smaranda Morgovan.

Simfonia Mathis der Maler, scrisă între anii 1933 și 1934 de Paul Hindemith,  a fost inspirată de pictorul  Matthias Grünewald, care a trăit în Germania secolului al XVI-lea. Prima audiţie a simfoniei (Berlin, 12 martie 1934) a fost un succes, în timp ce opera cu același titlu a fost interzisă în Germania. Ca urmare a presiunilor naziste, Hindemith a părăsit Germania pentru Statele Unite, în 1946 a obținut cetăţenia americană, iar ultimul deceniu din viaţă l-a petrecut în Elveţia.  „Simfonia Mathis der Maler, poate într-o măsura mai mare decât opera cu acelaşi nume, poartă cu sine un mesaj al compozitorului, ce afirmă importanţa ca arta să fie autonomă,dincolo de presiunile politice”, punctează muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu.

Carmina Burana are la bază texte poetice medievale din secolele XI și XII, în principal în limba latină. La baza cantatei scrise de Carl Orff, a stat o culegere conţinând cântece şi versuri din secolul al XIII-lea, găsită în arhiva unei mănăstiri benedictine din Bavaria. Textele sunt imnuri bahice, cântece de dragoste cu tentă erotică și parodii blasfemice ale liturghiei, cu un mesaj moralizator de respingere a bogăției.  „Ca şi Hindemith, care se naşte în acelaşi an (1895),  Carl Orff este preocupat de atragerea către muzică printr-o educare sistematică, cu un accent deosebit pe învăţământul muzical elementar. Carmina burana este o creaţie fără complexe şi tocmai de aceea s-a bucurat şi se bucură de o audiență totală în faţa oricărui auditoriu, de oriunde”, precizează muzicologul Vladimir Popescu-Deveselu.

Joi și vineri, 2 și 3 iunie 2022
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Dirijor
LEO HUSSAIN
Solişti
MARTA SANDU-OFRIM
VALENTIN RACOVEANU
IORDACHE BASALIC
Program
Paul Hindemith
Simfonia Mathis der Maler
Carl Orff
Carmina Burana
Dirijorul corului
IOSIF ION PRUNNER
Cu participarea extraordinară a Corului de Copii al Operei Naţionale Bucureşti
Maestru de cor
SMARANDA MORGOVAN

Prețurile biletelor sunt:
Categoria I: 100 lei
Categoria II: 95 lei
Categoria III: 85 lei

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege. Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.

LEO HUSSAIN
Dirijorul britanic Leo Hussain este recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi interpreţi din generaţia sa ai muzicii lui Mozart, precum şi ai celei de a doua şcoli vieneze şi ai capodoperelor secolului XX. Leo Hussain a studiat la Cambridge University şi la Royal Academy of Music din Londra. Curând după aceea, cariera sa a înregistrat succese notabile la Festivalul de la Salzburg, unde a fost asistentul lui Simon Rattle la pupitrul Filarmonicii din Berlin şi al lui Valery Gherghiev, la Filarmonica din Viena. A avut colaborări strânse şi cu alţi dirijori de prestigiu, precum Daniel Barenboim şi Yannick Nézet-Séguin. Leo Hussain conduce frecvent spectacole la Theater an der Wien, iar în 2016 a realizat un debut foarte bine primit de critica de specialitate la Royal Opera House – Covent Garden cu opera Oedipe de Enescu, descris în Sunday Times drept „o interpretare muzicală de un impact covârşitor”. Alte succese ale lui Leo Hussain din genul teatrului liric includ producţiile Richard Strauss – Capriccio (la Opera din Santa Fe), Britten – The Rape of Lucretia (pentru Glyndebourne Festival Opera), precum şi spectacole pe scenele La Monnaie Bruxelles, English National Opera, Opera de Stat Bavareză şi Opera de Stat din Berlin.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.