Cetatea Râșnov devine „hotel” pentru cinefili, în cadrul Festivalului de Film și Istorii 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/cetatea-rasnov-devine-hotel-pentru-cinefili-in-cadrul-festivalului-de-film-si-istorii-2017/

Turiştii care doresc să se bucure de o experienţă medievală autentică, într-o cetate fortificată, au ocazia să se cazeze în grădina Cetăţii Râşnov şi să petreacă două nopţi în corturi militare, construite după modelul celor de acum 800 de ani.

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2017

Cu ocazia Festivalului de Film și Istorii Râșnov, desfășurat în perioada 28 iulie – 6 august, cinefilii vor putea rezerva pe platforma internațională Airbnb unul dintre cele patru corturi militare amplasate în curtea Cetății, de unde vor putea viziona toate filmele difuzate la eveniment.

La cetate, seara vine mai târziu, soarele se vede până departe, dar când totuși apune, istoria prinde viață. Într-o atmosferă medievală, turiștii pot petrece o noapte într-un cort saxon din secolul al XIII-lea, savurând din vase de lut mâncare gătită după rețete străvechi. Cinefilii vor putea urmări filmele din programul festivalului direct din cort, întinși pe saltele sănătoase de paie sau la foc, pe o blană de oaie. Ne dorim ca iubitorii de filme și istorie să aibă parte de o experiență completă de festival” anunță Mihai Dragomir, coordonatorul festivalului.

Pentru al doilea an consecutiv, oaspeții festivalului își pot închiria, prin intermediul platformei Airbnb, unul dintre corturile puse la dispoziție în perioadele 28 – 30 iulie și 2 – 6 august. Pe lângă cazare, participanții primesc un mic dejun asemenea celor care au trăit în aceste corturi, cină la ceaun, acces la toate activitățile festivalului, vizită ghidată în Cetate și recuzită de epocă, asigurată de Asociația de Reconstituire Istorică Rosenau. Costul unui cort (de mari dimensiuni, cu o capacitate de până la 4 locuri) este de 70 euro/noapte.

În cele 10 zile de festival, în grădina Cetății Râșnov, la cinematograful Amza Pellea, în Biserica Evanghelică și în Piața Unirii din oraș vor fi proiectate peste 40 de producții cinematografice, vor avea loc expoziții, un salon de carte cu 15 edituri invitate, peste 10 evenimente speciale, dezbateri și concerte și Școala de Vară Astra. Tema principală a FFIR 2017 este „Globalizarea Populismului”.

Printre producțiile ce vor mai putea fi vizionate se numără (M)ucenicul, documentarul românesc Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu), 6,9 pe scara Richter (r. Nae Caranfil) sau Neruda, în regia lui Pablo Larraín (No, Jackie), cu actorul Gael Garcia Bernal și avanpremiera filmului documentar Brașov 1987 – doi ani prea devreme, produs de Muzeul de Istorie Brașov și Televiziunea Română, în regia lui Liviu Tofan, la care echipa festivalului a asigurat documentarea și producția executivă..

Sub umbrela denumită Backyard Acoustic, pe scena din grădina Cetății Râsnov vor urca pe parcursul zilelor de festival The Mono Jacks, Bucium, Travka și Robin and the Backstebbers care vor aduce un performance live inspirat de Reconstituirea, capodopera din 1971 a lui Lucian Pintilie.

Vor fi deschise și 5 expoziții, printre care Dada & Revoluția Bolșevică: Aniversarea a două revoluții culturale, expoziție realizată de Nasui Collection & Gallery, în care artistul contemporan Daniel Brici alcătuiește o compoziție alegorică istorică pornind de la celebra partidă de șah dintre Tristan Tzara și V. I. Lenin, și Trei săptămâni în Anzi, în prezența autorului volumului omonim, Marius Chivu și Ion Rațiu. Un destin pentru România, care suprinde din diferite unghiuri celebra scenă cu Ion Rațiu la tribuna Parlamentului României, în timpul mineriadei din 1991, imagini din campania electorală din 1990, respectiv fotografii din viața parlamentară a lui Ion Rațiu, alături de politicieni ca Ion Iliescu, Petre Roman sau Adrian Năstase.

Despre Festivalul de Film și Istorii Râşnov

10 zile în Cetatea Râşnovului…

Fără covor roşu, fără fiţe, fără isterie, fără breaking news.

Ca să înţelegi ce ţi se întâmplă!

Subiecte relevante, filme deştepte, lectori carismatici, public inteligent, dezbateri memorabile, concerte sofisticate, clădiri venerabile, cântări exuberante, răcoarea nopţilor carpatine, expoziţii, standuri de cărţi.

Festivalul de Film și Istorii de la Râşnov (FFIR) a apărut în anul 2009 din dorinţa valorificării unui capitol important al cinematografiei locale şi mondiale, dar şi din nevoia de a produce în spaţiul public românesc discuţii despre teme al căror impact temporal depăşeste efemeritatea clipei. S-a născut astfel un eveniment unic pe piaţa culturală românească în care Istoria şi Filmul Istoric stârnesc gânduri şi pasiuni, informează şi emoţionează, ridică întrebări şi dezbate răspunsuri. O întâmplare proaspată şi relaxată, care înţelege să mixeze în chip firesc rigoarea şi umorul.

Cu şapte ediţii la activ, FFIR face deja parte din identitatea culturală a Râşnovului, marcând spectaculoasa ascensiune a oraşului transilvan în topul naţional al destinaţiilor cultural-turistice (peste 300.000 vizitatori pe an). Mai multe detalii sunt disponibile la www.ffir.ro.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.