Cezara Dafinescu, scrisoare către George Motoi: „Suntem doi oameni care s-au iubit cândva“
https://www.ziarulmetropolis.ro/cezara-dafinescu-scrisoare-catre-george-motoi-suntem-doi-oameni-care-s-au-iubit-candva/

Actriţa Cezara Dafinescu, fosta soţie a actorului George Motoi, stins din viaţă pe 4 martie, la vârsta de 79 de ani, a publicat pe contul ei de Facebook o scrisoare emoţionantă, dedicată celui de care a legat-o o căsnicie de 23 de ani.

Un articol de Ziarul Metropolis|6 martie 2015

Iată scrisoarea semnată de Cezara Dafinescu. Cei doi au divorţat în 1997.

„GEORGE.

Totul în viaţă vine pe neaşteptate şi aşa se întâmplă până la sfârşitul ei!

De George m-am îndrăgostit în anul doi de facultate. Mai întâi, văzându-l în filme! Apoi, destinul a făcut să ne întâlnim şi aievea şi să formăm un cuplu, în viaţă şi mai târziu şi pe scenă. El a fost «Făt Frumosul» pe care îl aşteaptă orice fată să vină pe un cal alb…

Şi, pentru că era mai matur decât mine, în mare parte mi-a modelat cariera cu experienţa lui. Alături de el am învăţat că adevărata inteligenţă este asemenea unui izvor, de-a pururi nou, fermecat, adevărata inteligenţă este mereu copleşită de uimire.

Am învăţat de la el că libertatea nu este dreptul de a face ce vrei, ci de a face ceea ce se cuvine. Ea este asumarea unui risc. Înseamnă răspundere, şi de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea. Dar, mai cu seamă, George m-a învăţat că în teatru trebuie să intri pe uşa din faţă.

Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat, dar… Sentimentele noastre, chiar şi cele mai puternice, mor… şi te uiţi la femeia care ai fost acum câţiva ani cu indiferenţa şi curiozitatea cu care priveşti o femeie străină.

Nu ştiu când şi cum s-a stins dragostea noastră. Destinul nostru atârnă de un gest, de un cuvânt, la început cel mai mic efort este de ajuns să-l ţină în loc, apoi trebuie să pui în mişcare un mecanism gigant.

Cum spunea André Maurois în «Climate»: «Bănuielile cuibărite în sufletul cuiva, aşezate în şir ca minele una după alta, nimicesc iubirea prin explozii succesive.»

O mare dragoste nu reuşeşte să lege de tine fiinţa iubită, dacă nu ştii în acelaşi timp să-i umpli viaţa cu o bogăţie de sentimente mereu reînnoite.

Cu George am rămas prietenă. Suntem doi oameni care s-au iubit cândva, au un copil împreună şi nu e vina noastră dacă sentimentele s-au mai schimbat cu trecerea anilor. A-l renega pe George ar însemna să mă reneg pe mine, pentru că într-o perioadă a vieţii mele, el a fost ALESUL.

Drum bun dragul meu, porneşte cu lumina spre stele şi IARTĂ-MĂ! EU TE-AM IERTAT DE MULT! Cezara“.

Foto cu George Motoi şi Cezara Dafinescu – arhiva personală George Motoi

29
/03
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE În „Meandre” (1967), unul dintre cele mai îndrăznețe și inovatoare filme ale cinematografiei române, Mircea Săucan reinventează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul.

24
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ „De câte ori pierdeam un rol, o situaţie, o prietenie, îmi spuneam: nu-i nimic, dacă pierd înseamnă că sunt bogată. Poate am fost prea mândră, poate am fost doar comodă, poate mi-am dat prea multă importanţă, dar tot ce am făcut a fost de bună credinţă“, spunea Tanţi Cocea, una dintre cele mai interesante actriţe ale României.

13
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ „Am pierdut roluri de film pentru spectacole care nu s-au mai jucat şi roluri în teatru pentru filme în care, în final, au jucat alţii. Asta-i meseria”, povestea Iurie Darie, cel care a fost un adevărat june prim al scenei românești.

13
/03
/15

Mircea Eliade, filozof, scriitor și istoric al religiilor, unul dintre cei mai imnportanţi gânditori ai secolului XX, s-a născut în urmă cu 108 ani. Data exactă se bănuieşte a fi 13 martie, însă există mai multe variante, 25 februarie/ 28 februarie/ 8 martie/ 9 martie/ 13 martie/ 19 martie, unele dintre acestea menţionate de însuşi Eliade în diverse decumente.

03
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Sandina Stan s-a născut şi a crescut la Iaşi într-o familie de artişti: “mama avea darul cântului şi un frate - pe cel al mânuirii arcuşului”. După ce a terminat liceul şi anunţând că vrea să se înscrie la Conservator, părinţii i-au spus că lucrul acesta poate să fie admis doar dacă îşi mai ia o licenţă. Astfel, a urmat în paralel cursurile de la Conservator şi pe cele de la Drept.

02
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Serialul dedicat marilor actrițe din România continuă cu Lucia Mureșan, cea care a fost, pe rând, Ofelia, Ondine, Ismena, Desdemona, Ranevskaia... A avut roluri mari, grele și a jucat alături de nume importante ale scenei românești: Silvia Dumitrescu-Timică, George Constantin, Ştefan Iordache, Alexandru Repan, Ştefan Radof, Ion Dichiseanu.