„CHARLESTON”, proiectat la Vilnius, Viena, Istanbul și Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/charleston-proiectat-la-vilnius-viena-istanbul-si-londra/

„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, îşi continuă periplul festivalier, în aşteptarea premierei româneşti din iunie. Filmul a fost proiectat la finalul acestei luni la Festivalul de la Vilnius, „Kino Pavasaris”, pentru ca în aprilie, „Charleston” să ajungă în competiţia destinată filmelor de debut a Festivalului Let’s CEE Viena şi în secţiunea „Young Masters” a celei de-a 37-a ediţii a Festivalului international de la Istanbul.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2018

Pe 22 aprilie, „Charleston” va fi proiectat în cadrul Galei de închidere a celei de-a 14-a ediții a Festivalului de Film Românesc de la Londra, eveniment organizat de Profusion International în parteneriat cu Curzon Cinemas și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Charleston

Andrei Crețulescu

„Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvențional cu parfum  retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack eclectic și chiar un intermezzo dansant.

Din distribuția filmului fac parte Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiția Vlădescu, Vlad Galer și Alina Berzunțeanu.

Filmul lui Andrei Crețulescu  este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe.

Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Agentul internațional de vânzări al filmului este compania franceză Versatile. Promovarea media este asigurată de compania ROLLERCOASTER PR.

„Charleston”, despre care Cineuropa spune „mai rar un film românesc cu un asemenea potențial de public”, a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017. Filmul este distribuit în România și Republica Moldova de Kinosseur și va fi lansat în cinematografe pe 8 iunie 2018.

Foto: „CHARLESTON”  – facebook

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…

09
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Proiectat la Festivalul Filmului Francez şi programat pentru lansarea în cinematografe la 28 august, „Été 85” (2020), de François Ozon, vorbeşte despre frumuseţea şi intensitatea unei iubiri de-o vară.

08
/07
/21

Asociația Tangent lansează campania de strângere de fonduri „AJUT PENTRU CĂ POT” pentru a organiza a doua ediție a taberei de creație POT junior art camp, dedicată unui grup de 40 de copii de la Casele de tip familial „Sf. Elena” din Corabia.

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.