„Chef ca-n Teleorman”, la TIFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/chef-ca-n-teleorman-la-tiff-2018/

Prezentarea în exclusivitate a primelor secvenţe din „Moromeţii 2”, cel mai aşteptat film românesc al anului, însoţită de un concert special, lansarea primului documentar al unei trupe româneşti şi revenirea după 5 ani în festival a celei mai spectaculoase trupe etno din Ucraina animă serile celei de-a 17-a ediţii aFestivalului Internaţional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie).

Un articol de Petre Ivan|2 mai 2018

„Chef ca-n Teleorman” e seara specială care aduce la TIFF 2018 primele imagini din cel mai așteptat film românesc al anului, „Moromeții 2”.

Exclusivitatea imaginilor este completată de prezența lui Horațiu Mălăele, cel care, după 30 de ani, reia pe marele ecran rolul lui Ilie Moromete sub bagheta aceluiași regizor, Stere Gulea.

Vunk

Proiecția este doar momentul de încălzire a ceea ce se anunță a fi cea mai vibrantă petrecere din festival. Restul serii aparține tarafului Marian Sandu din Videle și sătenilor de frunte din satul Talpa, locul în care s-a filmat atât filmul original, cât și continuarea acestuia.

În rol de gazde al acestei seri speciale, aceștia nu vin la Cluj cu mâna goală, iar chiar și asta e suficient să convingă pe oricine că vineri, 1 iunie, locul în care trebuie să fii după ora 21:30 este Form Space.

„VUNK – Jur să spun adevărul” este primul documentar al unei trupe din România, iar TIFF 2018 este, cu siguranță, locul perfect pentru premiera acestuia.

Urmărind istoricul uneia dintre cele mai iubite trupe rock ale ultimelor decenii, documentarul va surprinde fanii Vunk cu imagini și povești inedite, începând cu participarea la „Cântarea României” în 1988 și continuând cu momentele cheie din anii 90, când trupa încă perfoma sub numele de Vank.

Cornel Ilie și toți ceilalți membrii ai trupei se vor afla luni, 28 mai, ora 21:00, în clubul Form Space, când filmul va fi proiectat în fața publicului, proiecție ce va fi urmată și de un concert.

DakhaBrakha

Pentru prima dată invitați la Cluj în 2013, DakhaBrakha revin în TIFF după o pauză de cinci ani în care notorietatea lor a crescut spectaculos, aducându-le concerte în toate colțurile planetei, inclusiv la evenimente majore precum Glastonbury sau Bonnaroo.

Trupa surprinde cu fiecare spectacol tocmai pentru că repertoriul lor inspirat din folclorul ucrainean este atât de amplu încât le permite să fie mereu altfel.

Cum sună în 2018„trupa cult etno-haos”, așa cum încearcă să-i definească presa muzicală, veți putea descoperi luni, 28 mai, în concertul programat la Casa de Cultură a Studenților de la ora 19:30.

O călătorie pe Dunăre, de la Regensburg la Marea Neagră, în sunet de trompetă mixată live, e propunerea luiLőrinc Barabás, artistul maghiar ce va susține Trans Duna, performance-ul programat pentru miercuri, 30 mai, ora 21:30, la Urania Palace.

Cei 3.000 de kilometri sunt parcurși prin imagini spectaculoase însoțite de muzică live, o experiență cinematică ce transpune publicul într-o stare specială. Trans Duna încheie, astfel, Ziua Maghiară la TIFF 2018

Biletele pentru toate evenimentele sunt deja disponibile pe tiff.eventbook.ro

Foto: „Chef ca-n Teleorman”, la TIFF 2018 – www.tiff.ro

05
/03
/15

Costumele personajelor principale din filmul “AFERIM!”, regizat de Radu Jude, pot fi văzute începând de astăzi la AFI Palace Cotroceni din București (strada Vasile Milea nr 4). Realizate de designerul Dana Păpăruz, costumele reproduc în totalitate straiele secolului XIX.

05
/03
/15

Documentarul "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, va fi proiectat în premieră nord-americană la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Tribeca de la New York, în secţiunea Viewpoints, care, anul acesta, se concentrează pe tema identităţii.

05
/03
/15

Zilele Femeii Cineast, un eveniment realizat anul acesta în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România, va avea loc în perioada 6-8 martie, la Cinema Studio, în București,.

04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".