Cina cu prieteni şi Noapte bună, mamă!, la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/cina-cu-prieteni-si-noapte-buna-mama-la-arcub/

Sala ARCUB programează în luna mai două spectacole cu actori de prim rang ai scenei româneşti: Vlad Zamfirescu, Florina Cercel, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş şi Cerasela Iosifescu.

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2015

Miercuri, 6 mai, de la ora ora 19.00,

pe scena ARCUB se joacă CINĂ CU PRIETENI de Donald Margulies. Regia este semnată de Claudiu Goga, scenografia aparţine Liei Dogaru, iar din distribuţie fac parte actorii: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş.

Tot ce urmează în spectacol îndeamnă publicul la reflecţii despre dragoste şi căsnicie, despre evoluţia unui cuplu în general. Sub o aparenţă amuzantă, replicile dintre personaje sunt foarte tăioase.

Regizorul este delicat şi precis în lucrul cu actorii, iar creaţiile celor patru protagonişti sunt la înălţimea acestei propuneri, extrem de ofertante.

Duminică, 10 mai, ora 19.00

Iubitorii teatrul pot vedea, pe aceeaşi scenă, spectacolul NOAPTE BUNĂ, MAMĂ de Marsha Norman, în regia lui Mircea Cornișteanu. Scenografia aparţine lui Viorel Penișoară-Stegaru, iar distribuţia este formată din Florina Cercel şi Cerasela Iosifescu

Un dialog aparent banal, între o mamă şi fiica ei, îi oferă spectatorului posibilitatea de a reflecta asupra eternei dileme a existenţei umane – avem

Noapte buna, mama

Noapte buna, mama

obligaţia de a trăi oricum sau putem alege să renunţăm la viaţă?

La cei aproape 40 de ani ai săi, Jessie simte că niciodată viaţa ei nu i-a aparţinut. Părăsită de soţ şi cu un băiat care a luat-o pe căi greşite, Jessie trăieşte în casa mamei ei, Thelma. Bolnavă grav, copleşită de un destin potrivnic şi fără nicio perspectivă,  Jessie decide să se sinucidă.

Hotărâtă să meargă până la capăt, ea încearcă să pună ordine în viaţa viitoare a mamei, de după momentul „plecării“ ei, asemenea unui om care  se aventurează într-o călătorie fără întoarcere.

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.

Preţ: 35 lei (Categoria I) şi de 25 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15 lei.

Foto: Cina cu prieteni – arcub.ro, Adi Bulboacă

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.