Cina noastră cea de toate serile
https://www.ziarulmetropolis.ro/cina-noastra-cea-de-toate-serile/

Imaginaţi-vă o cină cât un spectacol de teatru, imaginaţi-vă o seară în care, aşezaţi la patru mese lungi, oamenii intră într-o poveste despre care până atunci nu ştiuseră nimic. Acela e un joc şi e, în acelaşi timp, o istorie, iar aceasta nu este cronica unui spectacol, ci cronica unei întâmplări nu tocmai obişnuite.

Un articol de Alina Vîlcan|18 noiembrie 2015

„Foamea noastră cea de toate zilele” este, însă, un spectacol de teatru, primul de la noi de acest tip, un spectacol după un text de Peca Ștefan, în regia Anei Mărgineanu și a lui Radu Apostol, un spectacol-cină și un spectacol documentar pe care l-am văzut nu de mult la Centrul de Teatru Educațional Replika, din strada Lânăriei nr. 93, cartierul Tineretului.

În curtea micului teatru din strada Lânăriei, la lăsarea serii, eram mai ales tineri, actorii ne împărțeau pe grupuri și fiecare dintre cei patru protagoniști își introducea în poveste micul grup și fiecare grup număra în jur de zece oameni; cei zece primeau bavete albe pe care erau tipărite nume. Fiecare intra astfel într-o familie, apoi intram cu toții în sală, și sala nu era una obișnuită, mesele lungi, acoperite cu hârtie albă, formau un dreptunghi.

Noi luam loc la aceste mese în funcție de familia din care făceam acum parte, eu eram C. Coniță și m-am așezat la masa familiei Coniță, despărțindu-mă astfel de persoana cu care venisem, căci persoana aceasta era acum parte din familia Șură, dacă înțelegeți.

În fața noastră, actorii întindeau un fir, iar firul era chiar viața filantropului Septimiu Bazilescu Ariston, despre care auzeam pentru prima dată. Se părea că acesta, pasionat de chimie alimentară de mic copil, cunoscând ororile foamei în cartierul Berceni, pusese la cale un program social care ar fi trebuit să însemne sfârșitul foamei în comunitățile mici și căruia îi spusese „Foamea noastră cea de toate zilele”.

Se întâmpla după 1990, după ce acest fiu de mari boieri din zona Focșaniului, a cărui familie pierduse tot la naționalizare, trecuse prin nenumărate aventuri, încercase să fugă din țară, fusese prins și închis în pușcării ca Balta Brăilei, Canal sau Poarta Albă, primise apoi o bursă Rockefeller și cu acest pașaport luase drumul Americii unde lucrase pentru NASA. Acolo făcuse cercetări nutriționale pentru astronauți, prin programul Apollo, până când se văzuse expulzat în ’70; și iată-l din nou în România.

De la mesele noastre, îl vedeam pe fiul rămas atunci în America, urându-și tatăl în cuvinte mai degrabă englezești, o vedeam pe cea din urmă soție a filantropului, senzuală într-o rochie scurtă și albă, după moda anilor ’20, îl vedeam pe majordomul Gelu, tipul fidel stăpânului, bărbat încărcat de datorii și de umor, o vedeam pe servitoarea adusă de prin părțile Focșaniului, care e mai mult decât o servitoare.

Erau cu toții acolo, la parastasul de 40 de zile al răposatului, în așteptarea deschiderii testamentului, se certau și depănau amintiri, din când în când mai vorbeau și despre teatru.

Noi eram publicul lor, cu care uneori se opreau să mai joace un joc, de-a îmbrățișarea sau de-a ajutorul, ne cereau să scriem pe mesele albe cuvinte, să scriem chiar acolo de câți bani am avea nevoie ca să scăpăm de griji, să scriem de ce ne este cel mai foame.

În acea seară, la acea masă albă, am aflat că foamea de afecțiune e cea mai mare dintre toate, așa zisese însuși Septimiu Bazilescu, iar Septimiu Bazilescu părea omul care nu se înșela niciodată.

12191428_1635506460047898_3352950914108163071_n

Am trăit acolo momente de teatru în teatru, când nu știam dacă asistăm la o pană de curent sau la un nou spectacol în spectacol, căci în acele clipe jocul actorilor părea să se întrerupă, am legat poate prietenii cu vecinii de masă, cu care împărțeam sticlele mari de apă plată, am mâncat de-adevăratelea supă și friptură de pui cu garnituri de legume și mici prăjituri de ciocolată presărate cu nucă de cocos.

Poate că ne simțeam vinovați, într-un fel straniu, că în acea seară spectacolul și cina se țineau pentru noi, cei care, de bine de rău, încă mai aveam ce mânca și acasă, și nu pentru oamenii din centrele sociale ale Bercenilor, așa cum se jucase de fiecare dată până atunci. Și, totuși, câți dintre noi nu s-au gândit în acele momente cum ar arăta lumea dacă o astfel de cină ar deveni ceva obișnuit, o cină de toate serile?

La final, ne-am așezat în cerc, și noi (public), și actorii (Katia Pascariu, Sabrina Iașchevici, Sebastian Marina, Viorel Cojanu). S-a vorbit un timp despre ce a însemnat, de fapt, acest proiect. Atunci a tăcut și vioara (Raul Stănulescu).

Despre ce a fost, de fapt, vorba?

„Public şi artişti re-creează împreună, în cadrul unui spectacol-cină, unul dintre proiectele filantropului român Septimiu Bazilescu Ariston de a vindeca foamea noastră cea de toate zilele. Având la bază câteva însemnări incomplete ale filantropului, găsite în documentare, dar și o serie de interviuri cu oameni care şi-au pierdut casele în sectorul 4 din Bucureşti, Foamea noastră cea de toate zilele creează o experienţă imersivă care îşi propune să exploreze natura sărăciei din România, relaţia dintre schimbare socială reală şi procesul artistic, conflictul dintre realitate şi ficţiune şi felul în care îl consumăm în timpul participării la un spectacol.” (Peca Ștefan, autor)

Proiect cultural realizat cu sprijinul financiar al AFCN şi ARCUB, în cadrul programului Eşti Bucureşti.

 

FOTO: Centrul de teatru educațional

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.