Cinci filme provocatoare, la HipTrip Travel Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-filme-provocatoare-la-hiptrip-travel-film-festival/

Aflat la a doua ediţie, HipTrip Travel Film Festival îşi continuă misiunea de a inspira şi încuraja spectatorii să se transforme din turişti, în călători şi chiar în exploratori, fie că vorbim de oraşele îndepărtate ale lumii sau de o incursiune pe un tărâm mai puţin prietenos precum zonele polare sau deşertul.

Un articol de Liliana Matei|16 septembrie 2015

Secțiunea „Exploratorii” reunește filme cu și despre oamenii care lasă în urmă marile capitale ale lumii și se aventurează pe căi mai puțin umblate – fie pentru că doresc să se regăsească, fie pentru că pur și simplu vor să descopere localnicii și obiceiurile acestora.
Anul acesta, între 8 și 11 octombrie, secțiunea „Exploratorii” din cadrul HipTrip Travel Film Festival aduce la București cinci filme provocatoare.

„Tracks/Calea Deșertului” este un film australian bazat pe romanul autobiografic al lui Robyn Davidson, care, în 1977 a început o călătorie de 2.700 de kilometri, de una singură şi pe jos, prin pustiul australian.

La prima ediţie a HipTrip Travel Film Festival, Leon McCarron a fost gazda proiecţiei „Into the Empty Quarter” şi ne-a povestit în detaliu ce presupune o astfel de călătorie. Următoarea lui expediţie a vizat râul Karun, cel mai mare râu din Iran, pe care l-a străbătut alături de Tom Allen. Rezultatul călătoriei este documentarul „Karun”, ce va fi prezentat de către Tom Allen, realizator şi protagonist.

„Between Snow and Stars” vine din Marea Britanie și este un documentar ce redă vieţile musherilor şi alpiniştilor din Finlanda şi Everest, în încercarea de a ne inspira să explorăm locuri neconvenţionale. Proiecţia este urmată de sesiune Q&A cu realizatorii documentarului: Tom Vaillant şi Charles H. Joslain, care ne vor povesti unele dintre cele mai nebuneşti aventuri – de la alunecarea printre blocurile de gheaţă, până la momentele când i-a surprins avalanşa – dar şi motivele pentru care iubesc foarte mult ceea ce fac.

La capitolul ficțiune, vom urmări “Wild”, povestea unei călătorii foarte lungi, pe o distanţă de 1.500 kilometri, între Statele Unite și graniţa cu Mexicul. Adaptare a memoriilor semnate de Cheryl Strayed, filmul o aduce în prim plan pe Reese Witherspoon şi a ei încercare de a-şi pune viaţa în ordine pe parcursul acestei călătorii.
România va fi reprezentată de documentarul “Exploratorul”, ce urmăreşte firul vieţii lui Emil Racoviţă, pionier al cercetării vieţii din Antarctica, din adâncurile Mediteranei şi din peşteri, întemeietor al biospeologiei şi al primului Institut de speologie din lume, de la Cluj. Proiecţia va fi urmată de sesiune Q&A cu realizatorii documentarului.

Invitați străini la București

La finalul proiecțiilor „Karun” și „Between Snow and Stars” publicul spectator va putea interacționa cu protagoniștii acestora.

Tom Allen, unul dintre exploratorii din pelicula „Karun”, a fost activ în lumea aventurii de la vârsta de 23 de ani, când a pornit într-o călătorie prin lume pe bicicletă, o călătorie ce a durat aproape patru ani. Filmul său premiat despre această călătorie, Janapar, a fost lansat în anul 2012 și a fost proiectat la prima ediţie a HipTrip Travel Film Festival. Regizor și scenarist de filme de aventură, el a lucrat de atunci în Scandinavia Arctică, în Statele Unite ale Americii, în Mongolia Exterioară, în Iran și cel mai recent în Patagonia. El iubește toate lucrurile noi și aventuroase și este autorul blogului

Tom Vaillant este un tânăr francez de 23 ani care spune despre el că este „dependent de futurism” și este tot timpul curios să descopere acele locuri de lume în care nu mulți reușesc să pună piciorul. Când vine vorba de călătorii, are o imaginație ieșită din comun în alegerea destinației și este clar un excentric – destinațiile alese pentru „Between Snow and Stars” sunt o dovadă vie a acestui lucru! Lui Tom Vaillant i se va alătura și Charles H. Joslain, cel de-al doilea regizor al peliculei menționate.
Cei trei vor participa și la o întâlnire în afara cinematografului cu publicul spectator și cu potențiali aventurieri, în cadrul workshop-ului „Aventura Vivolis: Explorează!”.

INFO

Cea de-a doua ediție a HipTrip Travel Film Festival va avea loc anul acesta în perioada 8-11 octombrie la Cinema Union și Cinema Eforie şi va aduce anul acesta la București 25 de filme din 10 țări precum India, Marea Britanie, SUA, Australia, Spania, Germania, Siberia, Canada, Iran și România.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.