Cinci noi volume semnate de J. D. Salinger vor fi publicate postum, începând cu 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-noi-volume-semnate-de-j-d-salinger-vor-fi-publicate-postum-incepand-cu-2015/

Cel puţin cinci noi titluri semnate de scriitorul american J. D. Salinger, care a murit în 2010, vor fi publicate începând cu anul 2015, informează Le Monde.

Un articol de Andrada Văsii|27 august 2013

Cel puţin cinci noi titluri semnate de scriitorul american J. D. Salinger, care a murit în 2010, vor fi publicate începând cu anul 2015, informează Le Monde.

The New York Times a scris, pe 25 august că, potrivit unui documentar şi unei cărţi, ambele intitulate „Salinger”, cel puţin nouă texte semnate de autorul american vor putea fi publicate peste doi ani.

Realizat de Shane Salerno, care a petrecut nouă ani din viaţă documentându-se pentru acest subiect, documentarul va avea premiera pe marile ecrane pe 6 septembrie, înainte de a fi difuzat pe postul PBS. Acesta este însoţit de o carte semnată de Shane Salerno şi David Shields, care va intra în librării pe 3 septembrie.

Un scriitor care nu vorbea cu admiratorii

Potrivit lui Salerno, înainte de a muri, J.D. Salinger a dat permisiunea de a publica operele sale societăţii Salinger Estate, care se ocupă de moştenirea sa şi este condusă de fiul său, Matthew Salinger şi văduva sa, Colleen O’Neill.

Scriitorul american Jerome David (J.D.) Salinger, care a trăit în satul Cornish, în New Hampshire (SUA), până la moartea sa, în 2010, a fost atât de discret în legătură cu viaţa sa privată, încât a intentat un proces pentru a bloca publicarea unei biografii ale sale, bazată, în parte, pe scrisorile lui personale. El nu deţinea un telefon şi nu avea contact cu admiratorii săi, notează Mediafax.

Opera sa include celebrul roman ,,De veghe în lanul de secară”, un titlu de referinţă în literatura americană, dar şi „Franny şi Zoey” şi „Nouă povestiri”. Scriitorul a murit pe 27 ianuarie 2010, la 91 de ani.

Foto credit: Wikipedia

07
/05
/13

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.