RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.
Un articol de Ionuţ Mareş|1 iunie 2020
Platforma de streaming MUBI, dedicată cinematografiei de autor şi recunoscută pentru faptul că oferă doar 30 de filme odată, dar cu câte un nou titlu în fiecare zi şi disponibil timp de o lună, şi-a pus recent la dispoziţia abonaţilor întreaga colecţie. O arhivă extrem de tentantă, din care vă recomandăm cinci retrospective splendide.
Documentarele lui Lozniţa – „Filmul este o teoremă”
Ucraineanul Serghei Lozniţa este unul din marii autori ai momentului. De câţiva ani, alternează filmele de ficţiune, marcate de naturalism şi de o viziune grotescă şi barocă asupra Estului, cu documentarele – fie din registrul observaţional, fie din zona filmului de montaj cu imagini de arhivă.
A debutat la sfârşitul anilor `90, cu documentare de scurtmetraj, dar consacrarea a venit în anii 2000, cu mai multe filme de non-ficţiune impresionante.
Sub titlul „Filmul este o teoremă”, MUBI propune o retrospectivă de şase titluri exact din acel deceniu al afirmării, toate realizate în Rusia: „The Train Stop” (2000), „The Settlement” (2002), „Portrait” (2002), „Landscape” (2003), „Factory” (2004) şi „Revue” (2008), completate cu „Letter”, din 2013.
Toate acestea reflectă căutările de început de carieră ale lui Lozniţa: de la documentare de avangardă şi până la demersuri observaţionale şi recuperarea unor imagini de arhivă aranjate în structuri elaborate de montaj.
Comediile lui Nanni Moretti
Un alt mare autor al cinematografiei contemporane este italianul Nanni Moretti, consacrat în special ca regizor de comedii ce i-au adus comparaţii cu Woody Allen, dar semnatar şi al câtorva drame de încărcătură emoţională copleşitoare – „Camera fiului” (2001) şi „Mia madre” (2015).
În timp ce filmele din ultimii ani au mai putut fi văzute în România, începuturile sale nu sunt cunoscute în afara unui cerc restrâns de cinefili. Prin urmare, focusul de trei filme, intitulat „Comediile lui Moretti”, pe care l-a gândit MUBI oferă şansa de a descoperi primele încercări în regie şi actorie ale unuia dintre cei mai importanţi cineaşti italieni: „Io sono un autarchico”/” I Am Self Sufficient” (1976), „Ecce bombo” (1978) şi „Sogni d’oro”/”Sweet Dreams” (1981). Atenţie, potenţial de revelaţie!
„Ecce bombo”
Dramele lui Krzysztof Zanussi
Încă activ, Krzysztof Zanussi este unul dintre cei mai importanţi cineaşti polonezi postbelici, un simbol al înnoirii filmului în Polonia printr-o generaţie de regizori care au făcut istorie.
În cuvintele celor de la MUBI, „dramele erudite ale lui Zanussi sunt o cronică a provocărilor unei clase postbelice educate din Polonia care se luptă cu schimbarea radicală a ţării într-una comunistă, cu povara antecesorilor şi cu transformările societăţii în secolul al 20-lea”.
Printre cele nouă filme disponibile în cadrului focusului intitulat „Iluminări”, realizate în diferite decenii, se numără clasicele (şi minunatele) „Structura cristalului” (1969) şi „Iluminare” (1973) sau titluri din anii 2000 ca „Viaţa este o boală mortală cu transmitere sexuală” (2000) şi „Supliment” (2002).
Paradjanov
Sub titlul „O călătorie în cinemaul georgian”, MUBI a conceput un focus de trei filme ale unuia dintre cei mai originali regizori, Serghei Paradjanov. Un cineast persecutat de autorităţile sovietice din cauza nonconformismului său şi autor a doar câteva lungmetraje, dar cu o viziune unică în filmul de autor european.
Primul din cele trei titluri este capodopera „Umbrele strămoşilor uitaţi” (1964), un clasic al cinematografiei sovietice. Iar celelalte două sunt şi ultimele sale lungmetraje, realizate în co-regie cu Dodo Abaşidze – „Legenda Fortăreţei Suram” (1985) şi „Aşik Kerib” (1988). Surse folclorice, viziuni suprarealiste, poeme vizuale.
Cinema indian de artă
Extrem de ambiţioasă, atât prin numărul mare de filme, peste 30, alese din toate decenile postbelice, cât şi prin diversitatea autorilor, este restrospectiva dedicată cinematografiei indiene.
Focusul conţine filme atât ale unor autori mai cunoscuţi (în primul rând, bineînţeles, Satyajit Ray, figura tutelară a cinematografiei indiene, dar şi Mani Kaul şi Saeed Akhtar Mirza), cât şi ale unor regizori neştiuţi.
Este un amestec de titluri clasice şi titluri recente, provenite „din fiecare colţ” al Indiei. O zonă cinematografică ce aşteaptă să fie descoperită.
