Cinci retrospective splendide din arhiva MUBI
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-retrospective-splendide-din-arhiva-mubi/

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 iunie 2020

Platforma de streaming MUBI, dedicată cinematografiei de autor şi recunoscută pentru faptul că oferă doar 30 de filme odată, dar cu câte un nou titlu în fiecare zi şi disponibil timp de o lună, şi-a pus recent la dispoziţia abonaţilor întreaga colecţie. O arhivă extrem de tentantă, din care vă recomandăm cinci retrospective splendide.

Documentarele lui Lozniţa – “Filmul este o teoremă”

Ucraineanul Serghei Lozniţa este unul din marii autori ai momentului. De câţiva ani, alternează filmele de ficţiune, marcate de naturalism şi de o viziune grotescă şi barocă asupra Estului, cu documentarele – fie din registrul observaţional, fie din zona filmului de montaj cu imagini de arhivă.

A debutat la sfârşitul anilor `90, cu documentare de scurtmetraj, dar consacrarea a venit în anii 2000, cu mai multe filme de non-ficţiune impresionante.

Sub titlul “Filmul este o teoremă”, MUBI propune o retrospectivă de şase titluri exact din acel deceniu al afirmării, toate realizate în Rusia: „The Train Stop” (2000), „The Settlement” (2002), „Portrait” (2002), „Landscape” (2003), „Factory” (2004) şi „Revue” (2008), completate cu „Letter”, din 2013.

Toate acestea reflectă căutările de început de carieră ale lui Lozniţa: de la documentare de avangardă şi până la demersuri observaţionale şi recuperarea unor imagini de arhivă aranjate în structuri elaborate de montaj.

Comediile lui Nanni Moretti

Un alt mare autor al cinematografiei contemporane este italianul Nanni Moretti, consacrat în special ca regizor de comedii ce i-au adus comparaţii cu Woody Allen, dar semnatar şi al câtorva drame de încărcătură emoţională copleşitoare – „Camera fiului” (2001) şi „Mia madre” (2015).

În timp ce filmele din ultimii ani au mai putut fi văzute în România, începuturile sale nu sunt cunoscute în afara unui cerc restrâns de cinefili. Prin urmare, focusul de trei filme, intitulat „Comediile lui Moretti”, pe care l-a gândit MUBI oferă şansa de a descoperi primele încercări în regie şi actorie ale unuia dintre cei mai importanţi cineaşti italieni: „Io sono un autarchico”/” I Am Self Sufficient” (1976), „Ecce bombo” (1978) şi „Sogni d’oro”/”Sweet Dreams” (1981). Atenţie, potenţial de revelaţie!

"Ecce bombo"

“Ecce bombo”

Dramele lui Krzysztof Zanussi

Încă activ, Krzysztof Zanussi este unul dintre cei mai importanţi cineaşti polonezi postbelici, un simbol al înnoirii filmului în Polonia printr-o generaţie de regizori care au făcut istorie.

În cuvintele celor de la MUBI, „dramele erudite ale lui Zanussi sunt o cronică a provocărilor unei clase postbelice educate din Polonia care se luptă cu schimbarea radicală a ţării într-una comunistă, cu povara antecesorilor şi cu transformările societăţii în secolul al 20-lea”.

Printre cele nouă filme disponibile în cadrului focusului intitulat “Iluminări”, realizate în diferite decenii, se numără clasicele (şi minunatele) „Structura cristalului” (1969) şi „Iluminare” (1973) sau titluri din anii 2000 ca „Viaţa este o boală mortală cu transmitere sexuală” (2000) şi „Supliment” (2002).

Paradjanov

Sub titlul „O călătorie în cinemaul georgian”, MUBI a conceput un focus de trei filme ale unuia dintre cei mai originali regizori, Serghei Paradjanov. Un cineast persecutat de autorităţile sovietice din cauza nonconformismului său şi autor a doar câteva lungmetraje, dar cu o viziune unică în filmul de autor european.

Primul din cele trei titluri este capodopera „Umbrele strămoşilor uitaţi” (1964), un clasic al cinematografiei sovietice. Iar celelalte două sunt şi ultimele sale lungmetraje, realizate în co-regie cu Dodo Abaşidze – „Legenda Fortăreţei Suram” (1985) şi „Aşik Kerib” (1988). Surse folclorice, viziuni suprarealiste, poeme vizuale.

Cinema indian de artă

Extrem de ambiţioasă, atât prin numărul mare de filme, peste 30, alese din toate decenile postbelice, cât şi prin diversitatea autorilor, este restrospectiva dedicată cinematografiei indiene.

Focusul conţine filme atât ale unor autori mai cunoscuţi (în primul rând, bineînţeles, Satyajit Ray, figura tutelară a cinematografiei indiene, dar şi Mani Kaul şi Saeed Akhtar Mirza), cât şi ale unor regizori neştiuţi.

Este un amestec de titluri clasice şi titluri recente, provenite „din fiecare colţ” al Indiei. O zonă cinematografică ce aşteaptă să fie descoperită.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.