Cineastul ucrainean Serghei Lozniţa demisionează din Academia Europeană de Film în semn de protest
https://www.ziarulmetropolis.ro/cineastul-ucrainean-serghei-loznita-demisioneaza-din-academia-europeana-de-film-in-semn-de-protest/

Cunoscutul cineast ucrainean Sergei Lozniţa şi-a anunţat plecarea din Academia Europeană de Film (EFA) în semn de protest faţă de reacţia acestei instituţii în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 februarie 2022

Informaţia a fost transmisă luni de publicaţia online de cinema Screen Daily, care găzduieşte o scrisoare deschisă a regizorului.

Serghei Lozniţa denunţă un comunicat de presă publicat sâmbătă, prin care Academia Europeană de Film şi-a exprimat „solidaritatea cu Ucraina”. Cineastul critică limbajul folosit de conducerea EFA în legătură cu invazia rusă în curs de desfăşurare în Ucraina.

Iată textul scrisorii sale:

„Ce text ruşinos a publicat Academia Europeană de Film! ‘Invadarea Ucrainei ne îngrijorează foarte mult’.

Atunci când, în primăvara lui 2014, Oleg Senţov (cineast ucrainean – n.r.) a fost arestat, le-aţi scris autorităţilor din Rusia pentru a le cere „să analizeze această chestiune cu atenţie şi corect”.

Este posibil ca după opt ani de război să rămâneţi orbi şi să continuaţi să mormăiţi ceva despre „creşterea zilnică a tensiunii care are un impact asupra vieţii, sănătăţii, moralei şi activităţii creatoare a cineaştilor”?

Aţi spus în comunicatul vostru că aveţi 61 de membri ucraineni. Ei bine, începând de astăzi, mai există doar 60. Nu am nevoie ca voi „să fiţi atenţi şi să ţineţi legătura cu mine”. Mulţumesc foarte mult!

Mai bine „aţi ţine legătura” cu propria conştiinţă.

De patru zile, armata Rusiei devastează oraşe şi sate din Ucraina, omorând cetăţeni ucraineni. Este oare posibil ca voi – umanişti, avocaţi ai drepturilor omului şi demnităţii, campioni ai libertăţii şi democraţiei, să vă temeţi să spuneţi războiului pe nume, să condamnaţi barbaria şi să vă exprimaţi protestul?

Astăzi, 28 februarie 2022, nu mai poate exista niciun dubiu în legătură cu un lucru: Academia Europeană de Film a fost înfiinţată în 1989 pentru a-şi îngropa capul în nisip şi pentru a se feri de o catastrofă care se produce în Europa.

Serghei Lozniţa, cineast”.

Serghei Lozniţa, o prezenţă constantă la Festivalul de la Cannes, şi-a construit cariera în cinematografie regizând documentare şi filme de ficţiune impresionate care explorează istoria şi politicile din Ucraina şi regiunile sale înconjurătoare.

„Donbass”, filmul său din 2018  recompensat cu premiul pentru regie în secţiunea Un Certain Regard de la Cannes, a prezentat conflictul brutal izbucnit în 2014 între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii susţinuţi de Rusia în estul Ucrainei, precursor al actualei invazii ruseşti la scară largă din această ţară.

Într-un comunicat de sâmbătă, Academia Europeană de Film a transmis că „invazia din Ucraina este extrem de îngrijorătoare pentru noi”.

„Deşi eram conştienţi de ecaladarea politică şi militară din partea de est a Ucrainei de mai mulţi ani, care a ajuns în atenţia internaţională odată cu anexarea Crimeii în 2014, ne dăm seama că evenimentele actuale şi amplificarea zilnică a tensiunii au un impact asupra vieţii, sănătăţii, moralei şi activităţii creatoare a cineaştilor”, precizează EFA.

„Din partea comunităţii de peste 4.200 de membri şi a boardului Academiei Europene de Film, ne exprimăm soldaritatea cu toţi ucrainenii, printre care şi 61 de membri ai Academiei noastre”, se mai arată în comunicatul EFA, publicat pe site-ul instituţiei.

„Academia Europeană de Film a fost creată în 1989 de cineaşti din Europa de Est şi de Vest, cu scopul de a întări şi de a promova cinemaul în partea noastră de lume şi de a-i uni pe cineaştii din toate părţile Europei. Limbajul cinemaului european a fost întotdeauna modelat de valori importante. Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi drepturile omului sunt elemente cheie în crearea celor mai bune circumstanţe de lucru pentru cineaşti. Ca Academie şi prin munca noastră, susţinem ferm aceste valori şi protestăm împotriva oricărei încălcări a lor”, adaugă Academia Europeană de Film.

„Vom rămâne în alertă şi suntem în contact cu membrii noştri ucraineni şi cu cei din ţările vecine şi îi vom susţine în cel mai bun mod cu putinţă pe toţi cei afectaţi”, încheie textul semnat de Matthijs Wouter Knol, directorul EFA.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.