Cine a fost Natalie Wood?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-a-fost-natalie-wood/

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 mai 2020

Documentarele biografice despre celebrităţi din lumea filmului sau a muzicii sunt de mult timp un gen de sine stătător în cinematografia occidentală. În fiecare an apar câteva astfel de titluri, care bineînţeles că nu atrag atenţia atât prin numele regizorilor (de cele mai multe ori, necunoscuţi publicului larg), cât mai ales prin faima protagoniştilor (unii încă viaţă).

Indiferent dacă sunt realizate pentru distribuţia iniţială în cinematografe sau pentru lansarea lor direct la televiziune ori pe o platformă VOD, care de multe ori e implicată şi în producţie, documentarele de acest tip au dezvoltat un format relativ standard, ale cărui limite sunt forţate doar atunci când regia e semnată de vreun mare autor.

Scopul urmărit este de a sintetiza într-o structură narativă coerentă şi pe cât posibil revelatoare traseul personal şi profesional al protagonistului sau al protagonistei, fără a ocoli aspectele potenţial controversate din viaţa sa, care uneori sunt doar bifate (cât să preîntâmpine eventuale critici), iar alteori sunt tratate în profunzime.

Produs şi distribuit de HBO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (în original, „Natalie Wood: What Remains Behind”; 2020), realizat de Laurent Bouzereau, un francez mutat în America, unde s-a specializat în documentare de lungmetraj despre cineaşti sau în scurte documentare despre filme clasice incluse în versiunile de pe DVD ale acestora, este un exemplu tipic pentru acest gen.

Este un film convenţional realizat după o formulă, dar care, paradoxal, e greu de atacat pentru asta, pentru că e mai importantă claritatea, nevoia de a face ordine într-o viaţă tumultoasă  – regia trebuie să se pună în slujba subiectului. Ceea ce contează şi captează atenţia este protagonista: Natalie Wood, o actriţă care şi-a început cariera încă din copilărie, în anii `40, a fost nominalizată de trei ori la Oscar (pentru „Rebel Without a Cause”, „Splendor in the Grass” şi „Love with the Proper Stranger”) şi a murit la vârsta de doar 43 de ani, când abia intrase într-o nouă etapă a vieţii.

Natalie Wood a decedat la 29 noiembrie în 1981 în condiţii suspecte, care au dus la apariţia a numeroase speculaţii de-al lungul vremii şi care au fost obiectul unor lungi anchete. În timpul unei ieşiri cu iahtul într-un weekend cu vreme rea, alături de soţul său, cunoscutul actor Robert Wagner, şi de partenerul său dintr-un film aflat în producţie la acel moment, Christopher Walken, actriţa a fost găsită înecată, aparent după o seară în care s-a consumat mai mult alcool şi au existat nişte certuri.

Moartea devine leitmotivul filmului –  momentul cu care Bouzereau îşi începe şi îşi încheie documentarul şi asupra căruia revine şi pe parcurs, atunci când are nevoie să introducă aspecte noi din trecutul actriţei (cum se întâmplă când, după ce i-a urmărit parcursul sentimental şi familial, filmul se întoarce la copilăria actriţei şi la relaţia dificilă cu părinţii, imigranţi ruşi, şi în special cu mama, pentru ca apoi să pornească în identificarea personalităţii sale din cele mai importante roluri).

E o alegere previzibilă şi de manual, dar eficientă în a-şi atinge obiectivul, şi anume să întreţină suspansul în legătură cu perspectiva din interior a familiei asupra acelui episod tragic.

Noutatea pe care o oferă documentarul este că o bună parte din incursiunea în viaţa actriţei se face cu ajutorul fiicei sale mai mari – Natasha Gregson Wagner, la rândul său actriţă. Ea este cea care conduce firul narativ, iar acest lucru este clar încă din prolog, atunci când priveşte în cameră şi ni se adresează direct.

Opţiunea are avantajul că multe din cele mai bune momente, adică cele mai încărcate emoţional, sunt fragmentele din discuţiile deschise pe care Natasha le are, din postura de intervievatoare, cu tatăl său biologic, producătorul Richard Gregson (bărbatul cu care Natalie Wood s-a căsătorit după divorţul din prima căsnicie cu Robert Wagner), cu tatăl său vitreg, Robert Wagner, sau cu un prieten al familiei, scenarist. În plus, Natasha seamănă cu mama sa, iar acest lucru e accentuat prin coafură şi machiaj, ceea ce dă pe alocuri un caracter straniu filmului.

Portretul e completat cu interviuri, aparent realizate de Laurent Bouzereau, cu prieteni şi colegi ai lui Natalie Wood – cei mai prezenţi sunt Mia Farrow şi Robert Redford -, cu ceilalţi copii ai săi, cu foşti apropiaţi sau cunoscuţi, dar şi cu mai multe extrase din filme, din interviuri şi din filmuleţe intime de familie şi cu fotografii.

Documentarul are meritul că adună, în puţin peste 90 de minute, multitudinea de surse disparate într-o poveste clasică despre cum presiunea pe care o implică celebritatea, cu atât mai mare cu cât în acest caz cariera în cinema a început la doar şase ani, afectează viaţa personală.

Nimic nou şi spectaculos aici. Cu toate astea, filmul cucereşte prin farmecul pe care îl emană Natalie Wood – un amestec de frumuseţe, energie, exuberanţă, hotărâre, dar şi fragilitate şi slăbiciune – şi pe care montajul complex, care ne trece înainte şi înapoi prin viaţa actriţei fără a-şi pierde coerenţa, îl pune în evidenţă prin imaginile alese.

Şi chiar dacă după vizionare suntem mai iluminaţi şi ştim mai multe despre una din marile actriţe ale cinematografiei americane, persistă totuşi senzaţia difuză că nu i-am putut înţelege cu adevărat misterul, pe care atât de bine îl sugerează privirea sa pătrunzătoare.

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.

31
/10
/14

Puține filme ar fi fost mai potrivite pentru a deschide noua ediție Anim’est Chișinău decât simpaticul „Minuscule - La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor pierdute”), o producție franceză din 2013 realizată de Thomas Szabo și Hélène Giraud.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.