Cinema-edu. De la Youtube la marele ecran!
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinema-edu-de-la-youtube-la-marele-ecran/

Cinema-edu, cel mai mare proiect de educaţie cinematografică, destinat liceenilor, va ajunge în lunile octombrie şi noiembrie în şase oraşe din ţară: Ploieşti(21-23 octombrie, Club Cinema Twins), Craiova (28-30 octombrie, Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman), Mediaş (4-6 noiembrie), Târgu Mureş (11-13 noiembrie, cinema Arta), Iernut (14 noiembrie) şi Roman (25-27 noiembrie).

Un articol de Petre Ivan|6 octombrie 2014

Liceenii iau pauză de la blockbustere și sunt invitați să urmărească trei filme de artă, pe marginea cărora vor avea oportunitatea să dezbata împreună cu invitați speciali.

Cinema-edu îi invită să vadă cum e viața în cea mai mare groapă de gunoi din lume, în documentarul „Wasteland” (r. Lucy Walker), ce se petrece într-un tărâm imaginar apocaliptic în „Beasts of the Southern Wild” (r. Benh Zeitlin) și cum trece peste problemele de comunicare un adolescent italian în „Io e Te” în regia cunoscutului regizor Bernardo Bertolucci.

Rodica Dominteanu, scenaristă și speaker Cinema-edu, consideră că „într-o perioada determinată de accesul aproape nelimitat la tehnologie, un proiect de educație cinematografică este esențial în dezvoltarea apetitului vizual al liceenilor.

Aceștia se află la vârsta la care vor să descopere cât mai mult, la vârsta la care gusturile se formează. Prin urmare, acum este momentul cel mai potrivit pentru a face cunoștință cu filmele de artă, care, de cele mai multe ori, din lipsa puterii de promovare, nu ajung la ei. În plus, proiectul Cinema-edu își propune redescoperirea cinematografului ca spațiu social, loc de întâlnire și declanșator de discuții între tineri.”cinema-edu

Cinema-edu dorește să familiarizeze publicul tânăr cu filme din patrimoniul mondial, susţinând discuţii şi dezbateri pe baza temelor cinematografice abordate.

Asociaţia Culturală Macondo organizează proiecţiile Cinema-Edu încă din 2010, reuşind să dezvolte primul proiect de educaţie cinematografică din România în această manieră.

Liceenii Cinema-Edu de azi reprezintă viitorul public de filme europene şi independente, cu un vocabular format pentru înţelegerea acestor producţii, ce provoacă spiritul critic şi creativ.

De-a lungul celor patru ani, Cinema-edu a organizat evenimente pentru elevii de la 80 de licee din Bucuresti și din țară, iar în lunile octombrie și noiembrie, cu sprijinul Romgaz, va continua proiectul în Ploiești, Craiova, Mediaș, Târgu Mureș, Iernut și Roman. Elevii și profesorii vor putea accesa și ghiduri didactice pentru fiecare film în parte, pentru a putea dezvolta și continua discuțiile și în afara sălii de cinema.

Pentru mai multe detalii si programări la proiecții, profesorii din liceele aflate în cele șase orașe sunt rugați să ne scrie pe adresa [email protected].

Foto: Cinema-edu – cinema-edu.ro

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.