Cineplexx lansează First Class Cinema, cel mai nou concept premium de cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/cineplexx-lanseaza-first-class-cinema-cel-mai-nou-concept-premium-de-cinema/

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din ţară (post pandemie), lanţul de cinematografe Cineplexx face anunţul primei investiţii importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locaţia VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania şi l-a luat pentru dezvoltarea industriei naţionale şi menţinerea experienţei de cinema în topul preferinţelor românilor.

Un articol de Petre Ivan|25 mai 2022

Ca nivel de investiție pentru recondiționarea spațiului de 600 m2, cea mai mare parte a bugetului a fost alocat modernizării echipamentelor tehnolgice și de proiecție din sălile de cinema, dar a vizat și schimbarea completă de mobilier și design interior.

Harry Antonopoulos, Managing Director al Cineplexx România și Grecia declară:„Pandemia a fost o lovitură puternică pentru industria noastră și ne-a ținut închiși aproape doi ani. Cu toate acestea, din momentul în care am redeschis, ne-am menținut promisiunea de a investi în piața din România și vom continua să o facem nu doar prin modernizarea locațiilor deja existente cu servicii de calitate și tehnologie nouă de cinema, cât și prin deschiderea de noi cinematografe. Vom reveni cu vești bune în viitorul apropiat. Cineplexx Băneasa este o locație foarte importantă pentru noi și întreaga echipă s-a implicat enorm în realizarea acestui proiect. First Class Cinema se dorește a fi cea mai selectă și comepletă locație ca ofertă pe piața de cinema”.

Conceptul de vizionare First Class Cinema include tot ce și-ar dori cel mai pretențios cinefil de la o vizită la cinema și mult mai mult de atât: premieră pe marile ecrane, meniu variat și proaspăt preparat în bucătăria proprie, realizat special sub supervizarea atentă a Chef-ului Patrizia Paglieri și însoțit de băuturi la alegere, personal de servire dedicat, plus design interior modern și relaxant, cu fotolii și canapele generoase.

First Class Cinema de la Cineplexx Băneasa are un lounge discret, ambiental cu o capacitate de 90 de persoane și 2 săli moderne a câte 43 de locuri fiecare. Prețul biletului include atât filmul, cât și acces nelimitat la bufet, băuturile răcoritoare sau alcoolice, plus popcorn și nachos la intrarea în sală. Biletele pot fi achiziționate direct din cinema sau online pe www.cinemagia.ro.

Cineplexx este unul dintre cei mai importanți operatori de cinematografe din Europa Centrală și de Est, cu o experiență de peste 50 de ani în industrie și al doilea cel mai important lanț de cinematografe pe piața românească. Compania deține în prezent peste 60 de cinematografe în 12 țări: Austria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Grecia și Italia. În România deține deja cinci locații tip multiplex – Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș – cu angajamentul asumat de extindere a portofoliului cu alte noi locații în viitorul foarte aproiat.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.