Cinepolitica Extra Time – 25 de ani la căderea Zidului Berlinului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinepolitica-extra-time-25-de-ani-la-caderea-zidului-berlinului/

Un moment de cotitură din istoria ultimului secol, căderea Zidului Berlinului, este tema celei de-a doua ediţii a evenimentului Cinepolitica Extra Time, care va avea loc între 17 şi 19 noiembrie, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2014

Cinepolitica Extra Time / Seria de proiecții și dezbateri marchează 25 de ani de la prăbușirea Zidului și a simbolicei Cortine de Fier care a împărțit Europa în două. Șase filme și două dezbateri cu istorici, sociologi și politologi vor pune în discuție moștenirea Cortinei de Fier și zidurile ridicate în Europa ultimelor decenii.

Cinepolitica Extra Time va începe luni, 17 noiembrie, de la 18.00, cu o reconstituire unică a împrejurărilor în care un Zid a tăiat Berlinul în două: Up to the Border – A Personal View of the Berlin Wall (Germania, 2012), în regia lui Claus Oppermann și Gerald Grote.

În august 1961, Guvernul Republicii Democrate Germane punea prima piatră pe fundația „celui mai urât monument din lume”, un zid din blocuri de ciment. În stare de șoc, locuitorii au început să filmeze evenimentul. Reunind peste 250 de ore de înregistrări inedite, din arhive private, filmul spune povești incredibile,

Up to the Border - A Personal View of the Berlin Wall

Up to the Border – A Personal View of the Berlin Wall

emoționante despre Zidul Berlinului.

Seara de luni va continua, de la 21:30, cu poveștile șocante a cinci cetățeni est-germani arestați după ce au încercat să fugă din țară, din multi-premiatul Face the Wall / Gesicht zur Wand (2009). Stefan Weinert documentează metodele de urmărire, interogare, tortură și detenție ale STASI, poliția secretă a Germaniei de Est, aplicate pe circa 72.000 de foști prizonieri.

„Filmul lui Stefan Weinert reia povestea din punctul în care o lasă filmul premiat cu Oscar The Lives of Others. Nu are nevoie de decoruri sofisticate, doar de curajul de a-și lăsa personajele să-și spună povestea în ritmul lor”, scrie „Die Zeit”.

Cum a fost posibil?, este întrebarea de la care pornește documentarul lui Ullrich Kasten, It Happened in August. Building the Berlin Wall – Anatomy

Up to the Border

Up to the Border

of a Political Crisis (2001). Într-o dimineață de august, în 1961, Berlinul a fost împărțit în două, cu arma în mână, la ordinul conducerii Secretarului General al Partidului Socialist Unit, Walter Ulbricht.

Mai întâi cu sârmă ghimpată, apoi cu blocuri uriașe de ciment. Exodul cetățenilor spre Vest fusese blocat. Folosind mărturii, documente și imagini din arhive, filmul reia contextul împărțirii brutale a Europei în două și detaliază viața cotidiană a germanilor, în jurul Zidului. „În seria documentarelor despre Zidul Berlinului, acesta merită un loc în top”, scrie „Frankfurter Allgemeine Zeitung”. Filmul va fi proiectat marți, 18 noiembrie, de la 18.00.

Cinepolitica Extra Time este un eveniment „off season” al Festivalului Internațional de Film Cinepolitica. Evenimentul este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București.

Foto: Cinepolitica Extra Time – cinepolitica.ro

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.