Citindu-i pe José Saramago, Joan Didion, Olga Tokarczuk
https://www.ziarulmetropolis.ro/citindu-i-pe-jose-saramago-joan-didion-olga-tokarczuk/

„Jurnalul din anul Nobelului” al portughezului José Saramago, „Nopţi albastre” de autoarea americană Joan Didion şi zece „Povestiri bizare” semnate de scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk sunt cărţile pe care vi le recomandăm în aceste zile.

Un articol de Alina Vîlcan|21 martie 2021

JURNALUL DIN ANUL NOBELULUI, de José Saramago

Editura Polirom, 2021, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa

Publicat în original în 2018, după 20 de ani de când a fost scris, Jurnalul din anul Nobelului încheie seria Caietelor din Lanzarote a portughezului José Saramago. Acest al VI-lea jurnal, prefațat de Pilar del Rio, soția scriitorului, și recuperat din întâmplare de pe hard diskul unuia dintre calculatoarele folosite de Saramogo, cuprinde, așa cum o arată și titlul, însemnările acestuia din 1998, anul în care i se decerna Premiul Nobel pentru Literatură.

Explicația acestei întârzieri de două decenii ne-o lasă chiar autorul: „Iar dacă Al șaselea caiet n-a ajuns să vadă lumina zilei și a rămas prizonier pe hard diskul computerului, s-a întâmplat doar pentru că, prins subit în mii de obligații și compromisuri, toate urgente, toate imperative, toate de neamânat, mi-am pierdut avântul și răbdarea, deopotrivă, să revăd și să corectez cele două sute de pagini care luaseră în primire ideile, faptele, dar și emoțiile cu care anul 1998 m-a dăruit și, pe alocuri, m-a rănit”. Căci, după cum remarcă și Pilar del Rio, detaliind „renașterea Caietului al VI-lea”, „unele cărți au nevoie de o explicație, iar aceasta este una dintre ele”.

În stilu-i propriu, recognoscibil pentru atâtea generații de cititori, José Saramago lasă astfel o memorabilă mărturie asupra anului care i-a adus desăvârșirea recunoașterii pe plan literar, an pe care îl surprinde atât în detaliile sale minore, domestice – vezi felul în care își îngrijește grădina casei din Lanzarote atunci când vântul aproape că smulge din rădăcini un pin de Canare, cât și în unele detalii extrem de personale – vezi înmârmântarea Ildei Reis, prima sa soție, dar mai ales în bogate detalii livrești și intelectuale.

Și deși uneori e greu să ne mai întâlnim cu Saramago în multe dintre ideile sale, precum supremația națiunilor, aceste idei continuă să compună o lectură unică, valoroasă, care atrage prin muzicalitatea frazei, prin harul cu care acest mare povestitor așază întotdeauna cuvintele într-o pagină. Dincolo de incursiunea în biografia scriitorului și de rafinamentul textului, cartea de față este un provocator maraton al ideilor, care își merită pe deplin locul în orice bibliotecă, oricât de pretențioasă.

NOPȚI ALBASTRE, de Joan Didion

Editura Pandora M, 2021, traducere din limba engleză și note de Ioana Văcărescu

În colecția Anansi a Editurii Pandora M, a apărut recent Nopți albastre, de Joan Didion, carte pe care scriitoarea americană i-a dedicat-o fiicei sale, Quintana Roo, după moartea acesteia, în 2005. Pornind de la o tragedie personală, Didion ne oferă astfel o meditație despre fragilitatea ființei umane și despre pierdere, fără a încerca să își ascundă vulnerabilitatea în fața cititorului.

Textul de față, care vine în continuarea Anului gândirii magice, pe care autoarea îl publica după decesul soțului ei, prozatorul John Gregory Dunne, survenit în 2003, poate fi citit ca un poem construit cu o simplitate cu adevărat cuceritoare, mizând pe repetiții care se transformă deopotrivă în autocritici și în mantre, formând un delicat schelet narativ care ajunge să-și bântuie cititorul la fel cum, cel mai probabil, acele fraze-reper trebuie să-și fi bântuit autoarea. Mi-o imaginez pe aceasta la biroul din apartamentul său new yorkez, așa cum am văzut-o în documentarul Netflix Joan Didion: The Center Will Not Hold, realizat în 2017 de regizorul Griffin Dunne, scriind în timp ce privește nenumăratele fotografii care o înconjoară, toate cu oameni care nu mai sunt.

Nopți albastre este o carte despre suferință și rezistență în fața acesteia, în care Didion își expune fără să se menajeze traumele, bolile și fricile, atât ale ei, cât și ale familiei sale, felul în care ea și soțul său s-au raportat la adopție atunci când au ales-o pe Quintana, locuințele care i-au găzduit, lifestyle-ul deloc lipsit de strălucire în care ani în șir și-au dus existența și, în final, îmbătrânirea și singurătatea. Mai mult decât o portretizare a fiicei pierdute, Nopți albastre este o meditație plină de înțelesuri.

POVESTIRI BIZARE, de Olga Tokarczuk

Editura Polirom, 2021, traducere din limba polonă de Cristina Godun

Olga Tokarczuk, recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2018, este fără îndoială una dintre cele mai originale autoare contemporane. În Povestiri bizare, forța imaginației sale este acaparatoare, și totul fără ca povestirile să își piardă vreo clipă din credibilitate.

Fie că citești despre apariția unor copii verzi, ca din altă lume, într-un ținut uitat din estul Europei, cândva prin secolul al XVII-lea, pe vremea regelui polonez Ioan Cazimir al II-lea, fie că parcurgi povestea celor două surori dintre care una va alege să se transforme în lup, într-o clinică așa cum astăzi nu există, sau că o urmărești pe cercetătoarea ajunsă să studieze clonele unor copii în timp ce, în timpul liber, caută detalii din viețile sfinților ale căror trupuri sau segmente de trup sunt scoase la vânzare, orice din toate acestea devine plauzibil, sub condeiul magic al Olgăi Tokarczuk, făcându-te să te întrebi: Oare chiar ar fi posibil?

Am putea spune că principalul aspect care atrage în cazul celor zece povestiri din volumul de față, de la Editura Polirom, aspect de altfel valabil pentru întreaga literatură a Olgăi Tokarczuk, constă în libertatea, în naturalețea cu care autoarea se plimbă print timp, din trecutul îndepărtat până într-un viitor insolit, ca și când timpul acesta nu ar fi decât o axă pe care să își înșire poveștile, o infinită și captivantă axă a poveștilor.

În toamna lui 2017, am văzut-o și am ascultat-o pe scriitoarea poloneză la Iași, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT). Încă nu primise Premiul Nobel, iar eu încă nu îi citisem niciuna dintre cărți, însă țin minte că am plecat de la întâlnirea găzduită de Naționalul ieșean fermecată de felul atât de personal, atât de rar întâlnit în care aceasta combina, chiar și în discursul oral, fantezia, puterea de a crea, cu luciditatea cea mai acută. Olga Tokarczuk este una dintre vocile literaturii contemporane care merită, cu siguranță, să fie citite.

Iar dacă Al șaselea caiet n-a ajuns să vadă lumina zilei și a rămas prizonier pe hard diskul computerului, s-a întâmplat doar pentru că, prins subit în mii de obligații și compromisuri, toate urgente, toate imperative, toate de neamânat, mi-am pierdut avântul și răbdarea, deopotrivă, să revăd și să corectez cele două sute de pagini care luaseră în primire ideile, faptele, dar și emoțiile cu care anul 1998 m-a dăruit și, pe alocuri, m-a rănit. (José Saramago)

 

 

16
/09
/22

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) a anunțat primii 63 de invitați la ediția din acest an. Lista include nume cunoscute din peste 20 de țări. Alte nume vor fi publicate curând.

16
/09
/22

Sâmbătă, 17 septembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc o întâlnire cu Gabriela Adameșteanu la Librăria Kyralina din București (Str. Biserica Amzei 10), prilejuită de apariția în limba franceză a romanului „Fontana di Trevi” la Editura Gallimard („Fontaine de Trevi”, traducere de Nicolas Cavaillès).

13
/09
/22

Petre Barbu îşi aşteaptă cititorii, joi, 15 septembrie, de la ora 19.00, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45, Bucureşti), la o discuţie despre noul său roman, „Vremea tatălui”, publicat de curând în colecția Fiction Ltd. a editurii Polirom.

13
/09
/22

Vineri, 16 septembrie, de la ora 16.00, în prezența lui Gabriel Liiceanu, magazinul Humanitas-Takumi Lipscani 42 se va adăuga lanțului de librării Humanitas. Un parter, trei etaje de cărți și încă un etaj ocupat de Takumi, unul dintre cele mai mari și mai rafinate magazine de cadouri japoneze din Europa. 350 de metri pătrați dedicați cărților și celor mai frumoase cadouri.

09
/09
/22

CENTENAR La 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda, ne amintim de arta și de universului unui prozator unic. Ziarul Metropolis vă prezintă un dialog de arhivă despre relația scriitorului cu teatrul.

29
/08
/22

Cei care vor vedea pe rafturile librăriilor cartea lui Eddie Jaku, Cel mai fericit om de pe Pământ, involuntar vor face o serie de presupuneri privind motivele fericirii sale. Dar, cât de bogată le-ar fi imaginația, tot va fi greu de ghicit că Cel mai fericit om de pe Pământ este un supraviețuitor al lagărelor de concentrare de la Buchenwald și Auschwitz, iar cartea pe care o semnează e mărturia sa cutremurătoare și, paradoxal, plină de speranță, din acel infern.

26
/08
/22

În Cel mai fericit om de pe Pământ, bestseller publicat de Editura Trei și lansat de Eddie Jaku la vârsta de 100 de ani, autorul povestește ce au însemnat cei 7 ani de detenție în lagărele morții. Detaliile sunt surprinzătoare, dincolo de imaginație și fără să poată primi vreo explicație coerentă. De altfel, Eddie Jaku mărturisea că, după ce a fost martorul unor asemenea atrocități și a observat în ce abisuri ale urii poate coborî ființa umană, ani la rând l-a frământat o singură întrebare: De ce?

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

18
/08
/22

Volumul „Născut în URSS” de Vasile Ernu, publicat la Polirom în cinci ediții, a apărut în limba japoneză, la Gunzosha Publishing Co (traducere de Seiko Takesono). La aceeași editură, se află în pregătire și volumul „Sălbaticii copii dingo” (Polirom, 2021, două ediții).