Juriul Festivalului de Film de la Berlin 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/clive-owen-si-brigitte-lacombe-in-juriul-prezidat-de-meryl-streep-festivalului-de-film-de-la-berlin-2016/

Actorul britanic Clive Owen şi Brigitte Lacombe, fotograf de modă francez, vor face parte din juriul celei de-a 66-a ediţii a Berlinalei, prezidat de Meryl Streep

Un articol de Petre Ivan|3 februarie 2016

Dacă numele președintelui festivalului care va începe în 11 februarie era cunoscut, acum se ştie şi care va fi componenţa juriului prezidat de Meryl Streep.

Printre aceştia  se numără britanicul Clive Owen, fotografa franceză Brigitte Lacombe, stabilită la New York şi cunoscută pentru portretele sale din lumea modei din Vanity Fair și Vogue, actrița italiană Alba Rohrwacher, actorul german Lars Eidinger, criticul britanic Nick James și regizoarea poloneză Malgorzata Szumowska, câștigătoare în 2013 a trofeului Teddy pentru filme gay, lesbiene și transsexuali.

În cadrul Berlinalei va fi adus un omagiu și cântărețului David Bowie. Britanicul, care a murit în luna ianuarie, a locuit la Berlin în anii 1970 și a jucat în filme. Pelicula „The Man Who Fell to Earth” (1976) va fi proiectată în cadrul festivalului.

De asemenea, vor mai fi omagiate alte două glorii ale cinematografieidispărute dintre noi recent: actorul britanic Alan Rickman, care va fi prezent pe marele ecran în rolul colonelului Brandon din „Sense and Sensibility”, film regizat de Ang Lee, și regizorul italian Ettore Scola cu pelicula sa „Balul” (1983).

Dieter Kosslick îi va înmâna un premiu special, Camera Berlinalei, actorului și regizorului american Tim Robbins, al cărui film „Dead Man Walking” (1995) despre pedeapsa cu moartea va rula în cadrul festivalului.

Foto: Clive Owen și Brigitte Lacombe, Meryl Streep,  Festivalului de Film de la Berlin 2016 – cinemagia

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.