Codrin Boldea, actor: „Probabil că Teatrul Metropolis o să reprezinte mereu un loc special pentru mine”
https://www.ziarulmetropolis.ro/codrin-boldea-actor-probabil-ca-teatrul-metropolis-o-sa-reprezinte-mereu-un-loc-special-pentru-mine/

Astăzi vă propunem să-l cunoaşteţi mai bine pe tânărul actor Codrin Boldea, o prezenţă constantă pe scenele Teatrului Metropolis.

Un articol de Andrei Crăciun|29 noiembrie 2019

Ce a însemnat în cariera dumneavoastră Teatrul Metropolis? Ce înseamnă spectacolele în care jucați aici în istoria personală?

Istoria mea ca actor profesionist începe la Teatrul Metropolis. Aici m-am călit și mă călesc în continuare. Primul spectacol în care am jucat aici este „Visul unei nopți de vară”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză. Dacă nu mă înșel, premiera a avut loc în septembrie 2014. Probabil că Teatrul Metropolis o să reprezinte mereu un loc special pentru mine. E locul în care am început.

Cum este publicul de la Teatrul Metropolis? Ce este special la acest teatru?
Nu cred că se diferențiază cu ceva anume publicul de la Metropolis. Drăguț este faptul că noi avem niște abonați loiali care sunt prezenți la toate premierele noastre și care vin să revadă spectacolele ori de câte ori au ocazia. Râsul inconfundabil cu care deja suntem familiarizați ne face să știm imediat când sunt în sală. Probabil că amestecul de texte clasice cu cele contemporane, ambele montate în mare parte cu actori tineri, face acest teatru inedit. Cu o acoperire stilistică mare, este greu să nu găsești un spectacol care să îți placă.

Ca spectator ați umblat pe la Metropolis? Ați văzut ceva ce v-a rămas pentru totdeauna?
Aici am apucat să-l văd pe domnul Mircea Albulescu în spectacolul „Bădăranii”. Pentru că unul dintre filmele mele preferate românești este „Cel mai iubit dintre pământeni”, am simțit o emoție foarte puternică atunci când l-am văzut pe „Grecul” pe scenă.

Spuneți-mi câteva dintre cele mai frumoase și câteva dintre cele mai caraghioase întâmplări trăite la Metropolis.

Momentul unei premiere este întotdeauna frumos, cu o încărcătură emoțională puternică pentru absolut toți oamenii care lucrează la spectacol. De obicei greșelile pe care le facem uneori ca actori pe scenă pot deveni (uneori) foarte amuzante. O replică reinterpretată spontan, o pauză insinuantă, puțin mai mare decât de obicei, semne încriptate din spatele cortinei pentru colegii de scenă etc. Evident că nu deturnează spectacolul. Din contră. În multe situații lucrurile astea inspiră.

Cuvânt de încheiere, povață pentru tinerii care urmează să aibă primul lor spectacol la Metropolis.
Să se bucure. Uneori uit că sunt printre puținii privilegiați care reușesc să trăiască din ce învață în facultate. Se poartă blazarea prematură.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.