Coldplay laudă orchestra românească Sound Works Transylvania: „Un lucru minunat”.
https://www.ziarulmetropolis.ro/coldplay-lauda-orchestra-romaneasca-sound-works-transylvania-un-lucru-minunat/

Trupa britanică Coldplay a publicat, miercuri, pe pagina sa oficială de Facebook, un cover al melodiei ei „A sky full of stars” realizat de orchestra Sound Works Transylvania din România, videoclipul fiind însoţit de mesajul „Această reinterpretare este minunată”.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2014

Videoclipul publicat pe pagina oficială a formaţiei britanice a strâns peste 69.000 de „like-uri” şi a fost redistribuit de peste 9.500 de ori, în 15 ore de la apariţia lui pe reţeaua de socializare.

De asemenea, au fost publicate peste 1.100 de comentarii, multe dintre acestea fiind din partea românilor, fanii cerându-le membrilor Coldplay să-şi programeze un concert în România., notează Mediafax.

„Această reinterpretare a melodiei «A sky full of stars» a unei orchestre din România este un lucru minunat”, a fost mesajul publicat de Coldplay pe pagina ei de pe reţeaua de socializare.

Pe de altă parte, Sound Works Transylvania a publicat un mesaj pe pagina de Facebook. „Ceva veşti minunate. Coldplay (da, formaţia) a distribuit videoclipul nostru la «A sky full of stars» cu cei 37 de milioane de fani ai lor de pe Facebook. Oh, şi am trecut de 100.000 de vizualizări astăzi”, au scris membrii Sound Works Transylvania.

În prezent, videoclipul formaţiei are peste 185.000 de vizualizări.

Sound Works Transylvania este un grup care produce muzică pentru jocuri şi filme. Aceştia oferă servicii de înregistrare, dar au şi o orchestră.

Trupa Coldplay, care îi are în componenţă pe Guy Berryman, Jonny Buckland, Will Champion şi Chris Martin, a vândut peste 60 de milioane de discuri în toată lumea şi a câştigat numeroase trofee, inclusiv şapte premii Grammy şi opt Brit Awards.

Foto: Coldplay – facebook

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.