Colecția „Dan şi Liana Nasta”, la Muzeul Colecțiilor de Artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/colectia-dan-si-liana-nasta-la-muzeul-colectiilor-de-arta/

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soţii Mihai şi Elena Nasta, nepoţii colecţionarilor.

Un articol de Liliana Matei|14 decembrie 2019

Colecţia a fost donată muzeului în memoria cunoscutului colecţionar şi om de teatru şi film, care şi-a dedicat, alături de soţia sa, întreaga viaţă formării acesteia.

Piesele care au decorat casa celor doi din cartierul Cotroceni, deschisă în permanenţă iubitorilor de frumos, alcătuiesc o colecţie eclectică, cea mai importantă parte a ei fiind transferată pe simezele şi în spaţiile de conservare ale muzeului. Donaţia, constând în 769 de piese, cuprinde artă plastică europeană şi românească (pictură, sculptură, grafică), precum şi artă decorativă europeană, orientală şi românească (textile, mobilier, ceramică, sticlă, metal, piatră şi lemn policrom), provenite din diferite spaţii geografice şi epoci artistice. La acestea se adaugă şi o serie de piese arheologice, datând din Neolitic şi până în Antichitatea târzie.

Ȋnainte de a fi expusă, o selecţie reprezentativă pentru ansamblul colecţiei a făcut obiectul unui atent demers de restaurare, conservare şi cercetare, asigurat integral de specialiștii muzeului.

Dan Nasta (Bucureşti, 1919 – Bucureşti, 2015) a fost o figură proeminentă a teatrului şi cinematografiei româneşti, profesând, de-a lungul unei îndelungate şi bogate cariere, ca actor, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician al teatrului. Ca actor, a făcut parte din distribuţiile unor producţii cinematografice precum Insula comorilor (regia Sergiu Nicolaescu, 1975), Vlad Țepeș (regia Doru Năstase, 1979), Bietul Ioanide (regia Dan Pița, 1980), Blestemul pământului, blestemul iubirii (regia Mircea Mureșan, 1980), Semnul șarpelui (regia Mircea Veroiu, 1981). A fost distribuit în numeroase roluri de teatru încă din perioada interbelică, regizând el însuşi spectacole precum Despot Vodă (Teatrul Naţional din Iaşi, premiera: 21 februarie 1958), Hamlet (Teatrul de Stat din Timişoara, premiera: 25 martie 1961), Richard al III-lea (Teatrul de Stat din Sibiu, premiera: 13 iulie 1969), Don Carlos (Teatrul Naţional din Iaşi, premiera: 27 noiembrie 1980). A semnat, totodată, scenografia unor spectacole, între care Horia (Teatrul Bulandra, premiera: 15 iunie 1956), spectacolul Hamlet de la Timişoara, deja menţionat, Ritual pentru Constantin Dimitrie Antioh Cantemir (Teatrul Nottara, premiera: 17 februarie 1974).

Vă propunem să descoperiţi în pragul Sărbătorilor un ansamblu format din obiectele extrem de valoroase din punct de vedere artistic, istoric şi documentar în mijlocul cărora au trăit şi au creat în tihnă, iubire şi coeziune intelectuală soţii Dan şi Liana Nasta!

Deschidere: sâmbătă, 14 decembrie 2019

Locul: Muzeul Colecţiilor de Artă, corp a, etaj I (Calea Victoriei 111)

Program de vizitare: sâmbătă – miercuri, 10:00 – 18:00

Tarif: 10 lei (gratuit în prima zi de miercuri din fiecare lună)

Ora limită de acces: 17.00

19
/05
/15

Statui vivante și spectacole stradale din 9 țări vor umple străzile Clujului între 22 și 24 mai, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitații de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues și fostul campion european al performance-urilor de același fel, Damian McKinnon.

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.

24
/04
/15

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight a început, joi seară, în Bucureşti, locuitorii Capitalei fiind invitaţi să admire timp de trei zile diverse lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, prezentate pe Calea Victoriei, între Biblioteca Centrală Universitară şi Piaţa Naţiunilor Unite

22
/04
/15

În perioada 23-25 aprilie, Primăria Municipiului București și ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul orașului într-o lumină nouă. Prima ediție a Spotlight Festival le oferă bucureștenilor o experiență inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale orașului într-un traseu spectaculos, în care lumina și tehnologia joacă rolurile principale.

21
/04
/15

Peste un milion de persoane şi-au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, una dintre cele mai cunoscute şi mai controversate relicve ale creştinătăţii, care a fost expus, duminică, pentru prima dată după o pauză de cinci ani.