„Colunga lui Trei ani”
https://www.ziarulmetropolis.ro/colunga-lui-trei-ani/

„Colunga lui Trei ani”, aşa i-am spus de vreo două, trei ori până am prins ideea. De fapt aşa credeam că i se spune Columnei lui Traian, despre care tata îmi povestea ieri, după-amiază, în timp ce ne plimbam prin centrul Romei. Am ieşit un pic cam îmbufnată in fotografie, asta şi pentru că nu mi place să apar în poze cu statui.

Un articol de |7 februarie 2019

Câteva minute mai devreme reușisem să sparg o clepsidră – tata mă critica obsesiv pentru eficacitatea mea, „apropiată de 100%”, spune el, de a scăpa pe jos tot ce ating sau țin în mână. Mama nu e de acord cu el, îmi ia mereu apararea, poate ca așa sunt copiii, mai curioși, mai neatenți…

Mi-a promis că azi mă duce sa văd Fontana și Trevi, unde, daca arunc un bănuț, mi se va îndeplini o dorință! Ura! Abia aștept! I-am spus și titirelului aseara: „Stii ce dorința o sa mi pun mâine când arunc bănuțul in fântână? Să te faci bine și să ne întoarcem acasă! Și se va îndeplini dorința asta, să știi!, pentru ca asta este o fantana magica!”

Mi-e foarte milă de titirel, plângea atât de tare aseară, după ce tata și un băiat italian cu nume de fata, Andrea, l-au tuns zero, că mi se rupea sufletul. Am reușit însă să-l liniștesc până la urma, pentru că eu am talentul asta, sa calmez oamenii vorbindu-le vrute și nevrute până îi amețesc de tot. I-am spus, printre altele, că în dimineața asta, pe la ora 9.00, ne vom intalni cu Papa Francisc și nu l-am păcălit, chiar este adevărat. Iar el, titirelul, a înțeles că e vorba despre o întâlnire specială, pentru că si Papa Francisc este magic, chiar dacă este doar un om ca noi.

UPDATE
Nici macar nu era Columna lui Traian… Habar nu are tati asta. Ne-a spus acum Livia ca este vorba despre Columna lui Marco Aurelio, ridicata de Commodo, fiul sau.
–––––––––––
Conturile deschise de părinții mei:
Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
Bolozan Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
Bolozan Claudiu Sorin.

Citiţi şi:
12
/11
/15

Sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Mighty Business, iubitorii muzicii sunt invitaţi la un concert AG Weinberger, organizat cu ocazia lansării celui de-al 9-lea album discografic al artistului.

12
/11
/15

Radu-Alexandru Nica semnează regia celui mai nou spectacol al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, „Cântăreaţa cheală” de Eugène Ionesco. Premiera va avea loc pe 14 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Teatru Cub. Din distribuţie fac parte actorii: Emil Coşeru, Tatiana Ionesi, Horia Veriveş, Petronela Grigorescu, Ada Lupu şi Dumitru Năstruşnicu.

11
/11
/15

După o experiență care sondează partea întunecată a sufletului uman (“Casa cu pisici” la Foarte Mic), dramaturgul Radu Iacoban revine cu „After Hours”, o comedie de “small talk”. Se joacă în Sala Mică a Naționalului bucureștean în cadrul proiectului 9G (Noua Generație).

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

În perioada 18-22 noiembrie 2015, Grupul editorial ALL va fi prezent la cea de-a XXII-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învățătură. Cu această ocazie, va fi lansată ediția a doua a campaniei Cartea în așteptare, un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor.

11
/11
/15

Joi, 12 noiembrie 2015, , începând cu ora 19.00, la Connect Hub (Bulevardul Dacia, nr. 99, etaj IV). scriitorul Răzvan Petrescu îşi lansează cel mai recent volum, “Ursulețul lui Freud” (editura Curtea Veche). Organizatorii evenimentului promit “o seară liniștită, dar tulburată de hohote de râs, şi o altfel de abordare a indecențelor literare.”

11
/11
/15

Miercuri, 18 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio va susţine un concert dedicat francofoniei, eveniment ce se va derula chiar în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România - ediţia a XXII-a. Din program, Din program: Ciprian Porumbescu, Maurice Ravel, Franz Schubert (Simfonia nr. 6)

11
/11
/15

Miercuri, 18 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la un concert dedicat FRANCOFONIEI, eveniment ce se va derula chiar în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România - ediţia a XXII-a, în contextul în care invitat de onoare al târgului în 2015 este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România.

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

Marți, 17 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de literatură au întâlnire, la Clubul Țăranului, cu David Grossman, unul dintre cei mai importanți scriitori israelieni, precum și unul dintre cei mai cunoscuți comentatori ai politicii țării sale.