Competiția Națională BIEFF.13 și o retrospectivă dedicată filmului experimental românesc din ultima jumătate de secol
https://www.ziarulmetropolis.ro/competitia-nationala-bieff-13-si-o-retrospectiva-dedicata-filmului-experimental-romanesc-din-ultima-jumatate-de-secol/

Experimentele cinematografice autohtone cuceresc marile ecrane din capitală la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2023

11 lucrări aparte, semnate de artiști care testează cu îndrăzneală convențiile formale, concurează anul acesta pentru Premiul Competiției Naționale de Scurtmetraj. Printre surprizele pe care spectatorii sunt invitați să le descopere în sălile de cinema între 26 septembrie și 1 octombrie se numără și o retrospectivă de film experimental românesc, cu producții emblematice pentru scena cinemaului de avangardă din ultimii 50 de ani. 

Programul și biletele de acces la proiecțiile și evenimentele organizate în cadrul celei de-a 13-a ediții BIEFF sunt disponibile online, începând de astăzi.

,,Cele unsprezece filme, aparținând unor cineaști, dar mai ales cineaste române care provin din două generații diferite, nu par să aibă multe în comun. Câte un subiect, câte o formă, dar nu vreun fel anume de a gândi cinemaul — ceea ce-i minunat: poate că nu vom avea un Nou Val, dar vom avea mult cinema experimental, tot și tot mai mult. Și cine poate spune că, în fine, lipsa unei tradiții nu poate deveni ea însăși o tradiție?’’, subliniază criticul de film Călin Boto, curator asociat, în legătură cu selecția de filme din Competiția Națională BIEFF 2023.

Selecționate din peste 80 de filme românești înscrise la această ediție, scurtmetrajele autohtone din competiție se remarcă prin diversitatea subiectelor abordate, prin originalitatea discursului, dar și prin tehnicile inovatoare la care apelează autorii în realizarea lor. Spectatorii le vor putea urmări în cadrul a două  programe distincte, ambele programate la Cinemateca Eforie. 

Vineri, pe 29 septembrie, de la ora 20:30, va rula în premieră Dansez și eu la nunta părinților mei, filmul în care Andreea Chiper își explorează trecutul familial, urmărind imagini surprinse în urmă cu 25 de ani la nunta părinților săi. La rândul său, regizoarea Andra Tarara se întoarce către propria familie cu O serie de gânduri despre memorie – o încercare de a salva timp prin intermediul cinemaului. În Vreau să sparg sera, distins anul acesta cu Premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj, Teona Galgoțiu se avântă într-o altfel de explorare a relației tată-fiică, cu o poveste în care o boală ereditară îi va transforma pe amândoi în plante. 

Sentimentul că ceva urmează să se petreacă domnește în Sentimental Stories, prezentat anul acesta la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. Scurtmetrajul semnat de Xandra Popescu oferă premise care vor antrena imaginația spectatorilor. Imaginarul dă viață lucrurilor care nu se văd în Fish (If you live in the way of the ocean, you have to eat the ocean), filmul multi-premiatei animatoare Laura Pop, care propune o colecție de reprezentări animate fanteziste în tandem cu reflecții lirice inspirate de înțelepciunea pescarilor din Taiwan. În Corporeal Red, Anca Bucur abordează problema monetizării terenurilor, concentrându-se pe extracția și prelucrarea de bauxită.

În cel de-al doilea program competițional dedicat filmelor românești, spectatorii vor vedea sâmbătă, pe 30 septembrie, de la ora 18:30, S-a născut un loc – scurtmetrajul în care Cristina Iliescu, câșigătoarea secțunii în 2022, observă și poetizează conceptul de conviețuire. Filmul va rula pe marele ecran în premieră absolută, la fel ca History, un foto-eseu semnat de Raluca Popa, ce reamintește de dinamica fundamentală a artelor fotografice, cea dintre puterea de a documenta realitatea și plăcerea de a o modifica. Personajul principal: Teufelsberg (Muntele Diavolului), un deal artificial răsărit din molozul celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Neliniștea plutește în aer în Metale grele, filmul în care cineastul Mihai Ghiță ne oferă o altă perspectivă asupra Mării Negre. Ńeale azbuirătoare (r. Alexandra Gulea), prezentat în 2022 la Oberhausen, explorează cultura aromânilor, iar Numb-Number (r. Larisa Crunțeanu) acoperă 12 ani din viața unui personaj fictiv care se confruntă cu o întrebare grea: ce ți-ai sacrifica pentru o cripto-avere de neimaginat?

Conștiință Vizuală: Retrospectivă de Film Experimental Românesc

Filmele retrospectivei de cinema românesc din acest an conțin mare parte din ideile și emoțiile discursurilor contemporane despre imagine, construind împreună o radiografie a ultimilor 50 de ani de avangardă autohtonă. Curatoriată de Oana Ghera, directoarea artistică a festivalului, împreună cu criticul de film Călin Boto, selecția unește, printre altele, lucrări care au devenit ținta cenzurii în perioada comunistă (Âme, r. Ion Grigorescu, 1977), filme despre film (Documentar despre, r. Ioana Holban, 1981), studii de perspectivă cinematografică (Eu-Tu-Martor. Conștiința vizuală, r. Constantin Flondor 1979) și reflecții asupra puterea imaginii de a supraviețui timpului (Fotografii de familie, r. Radu Igazság, 1983)

Retrospectiva dedicată istoriei cinematografiei experimentale de la noi din țară va mai include filme precum To be (r. Petros Minopetros, 1982), Soarele și dublul său (r. Mona Vătămanu & Florin Tudor, 2014), Reconstrucție în peisaj (r. Wanda Mihuleac,1978) sau Metropoem (r. Sergiu Huzum, 1970). Programul va rula duminică, pe 1 octombrie, de la ora 16:00, la Cinemateca Eforie

Biletele de acces la evenimentele din cadrul BIEFF.13 sunt disponibile online, pe  platforma Eventbook

Despre BIEFF

Creat sub patronajul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” şi al Universităţii Naționale de Arte București, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) este primul eveniment din România care promovează zona de graniță dintre cinema și artele vizuale, oferind expunere unor artişti vizuali inovatori, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema. 

Ajuns la cea de-a unsprezecea ediție, BIEFF are ca principal obiectiv promovarea creaţiilor inovatoare, conceptual, tematic și stilistic, și a unor artişti cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane, care, în acelaşi timp, explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic. Un cinema al libertăţii totale de creaţie, un cinema fără compromisuri.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.