Concertul cântăreţei feroeze Eivør de la Sala Radio se mută în noul club Expirat-Halele Carol!
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-cantaretei-feroeze-eivor-de-la-sala-radio-se-muta-in-noul-club-expirat-halele-carol/

Din motive logistice, împreună cu managementul trupei, Twin Arts a decis mutarea concertului Eivør de pe 13 noiembrie de la Sala Radio, în noul club Expirat-Halele Carol din strada Constantin Istrati nr 1, la ora 21.00. Accesul se va face începând cu ora 20.00.

Un articol de Liliana Matei|26 octombrie 2016

Noul preţ al biletelor va fi de 70 de lei şi le puteţi găsi ca şi până acum în reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV), online pe www.eventim.ro, dar şi la clubul Expirat-Halele Carol în seara concertului.

Persoanele care au cumpărat deja bilete la prețul inițial anunțat se pot adresa în punctele de vânzare de la care au achiziţionat biletul începând cu data de 27 octombrie, pentru a-și recupera banii. Va fi rambursată suma reprezentând preţul biletului (fără alte comisioane şi servicii) pe care cumpărătorul îl poate prezenta ca fiind intact şi valid. Pentru detalii, puteţi scrie pe adresa [email protected]

Accesul la concert se va face doar în baza noilor bilete de 70 de lei.

Primul concert Eivør în România!

Copilul fenomen al Insulelor Feroe, Eivør e pe scenă de la 13 ani, găsindu-și inițial inspirația în folk-ul tradițional feroez și continuând cu jazz, trip-hop, grunge și rock, până la folktronic. Devine o prezență importantă în muzică scandinavă și câștigă premiile insulei vecine, Islanda, luând distincțiile care sunt de obicei rezervate artiștilor locali. Vocea ei apare pe soundtrack-ul serialului „The Last Kingdom”, produs de BBC.

Eivør vine pentru prima dată în România cu ultimul ei material, Slør și o suită de piese care ne vor rămâne multă vreme în playlist-uri.

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.