Concurs de benzi desenate dedicat lui Constantin Brâncuși
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-de-benzi-desenate-dedicat-lui-constantin-brancusi/

Anul 2021 este un an al aniversărilor multiple. 145 de la naşterea marelui sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuşi, 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, precum şi 65 de ani de la înfiinţarea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) sunt câteva evenimente care vor fi marcate prin manifestări speciale.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2021

CNR UNESCO organizează un concurs de benzi desenate dedicat sculptorului Constantin Brâncuși. Concursul este destinat elevilor din clasele I–VIII din unitățile de învățământ publice sau private din România și este coordonat de autorul și profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu.

Printre obiectivele acestui concurs se află: conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la importanța valorilor materiale și imateriale din România; promovarea copiilor și tinerilor talentați la desen și literatură prin lucrări de benzi desenate; implicarea elevilor și cadrelor didactice spre stimularea laturii creative și transmiterea de mesaje cu privire la obiectivele UNESCO și valorile culturale naționale; promovarea și mediatizarea rezultatelor la nivel național.

Intrând în universul lui Constantin Brâncuși pe „Calea Eroilor”, descoperim monumente UNESCO cunoscute sub denumirea „Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu”. Fiecare dintre aceste monumente are o poveste. Participanții sunt invitați să realizeze 1 pagină de bandă desenată cu una dintre cele patru componente ale acestui ansamblu sau toate împreună și să transmită astfel un mesaj: ce semnifică pentru ei „Calea Eroilor”.

Regulamentul de desfășurare este disponibil în documentul de mai jos.

Evenimentul face parte din programul aniversar al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO „România și UNESCO, arc peste timp – 65 de ani de la aderare”.

Link regulament de desfășurare:

https://www.cnr-unesco.ro/admin/uploads/847_concurs%20brancusi%202021.pdf.

Link concurs pagina CNR UNESCO:

https://www.cnr-unesco.ro/ro/program-aniversar-65-ani/concurs-de-benzi-desenate-dedicat-marelui-sculptor-constantin-brancusi?fbclid=IwAR3gaw4qcsQU6SDZi5kJofbDtjlHQ1hS5WsPSjve23mclNs45BjD9sBMFyg.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.

12
/09
/22

GREEN HOURS LIVE(S) caută povești și istorii personale legate de Green Hours, pe care le va transforma într-o instalație multimedia.