Concurs de scriere creativă cu premii – „Poveştile copilăriei (mele)”
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-de-scriere-creativa-cu-premii-povestile-copilariei-mele/

Teatrul Ion Creangă, în parteneriat cu Librăriile Humanitas, îi invită pe toţi prichindeii talentaţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, să ia parte la un concurs de scriere creativă, a cărui temă este: „Poveştile copilăriei (mele)”.

Un articol de Petre Ivan|14 mai 2014

Fiecare copil îşi creează o lume imaginară, plină de născociri fantastice, în care zâne şi prinţi din împărăţii trecute îşi dau întâlnire cu eroii moderni din oceanul de chihlimbar, cu Harry Potter, Spider Man sau Rapunzel.

Printre animăluţe magice, jucării care vorbesc ori stele care-şi presară praful fermecat peste joaca de zi cu zi, micuţii îşi folosesc gândurile drept recuzită năstruşnică pentru cele mai nemaipomenite întâmplări. Iar despre acestea, ne-am dori să aflăm şi noi!

Fie că sunt inspirate de poznele de la şcoală sau de aventurile supereroilor favoriţi, pot fi înscrise la concurs, în perioada 1-29 mai, texte inspirate de cea mai frumoasă zi alături de cei dragi, de o carte preferată sau de un spectacol ale cărui personaje v-au rămas în minte.

Poate vreţi să rescrieţi „Scufiţa Roşie” sau să prilejuiţi o întâlnire, pe hârtie, între Pinocchio şi Motanul Încălţat, vă aşteptăm să ne surprindeţi cu poveşti originale despre cea mai frumoasă lume de basm, câştigătorii urmând să primească tot felul de cărţi şi premii speciale oferite de Librăriile Humanitas şi Hartmann.

Textele (2-10 de pagini) pot fi trimise pe adresa: Str. General Constantin Budişteanu, nr. 24, Sector 1, Bucureşti sau pe e-mail, la adresa: [email protected], cu menţiunea: Concurs de poveşti, nu mai târziu de 29 mai.

Spor la povestit!

Foto: Concurs de scriere creativă – Teatrul Ion Creangă şi Librăriile Humanitas

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.