Șase tineri muzicieni din Grecia, Rusia, Chile, Bulgaria, Japonia și Letonia, în semifinala Secțiunii de Pian. Concursul Enescu 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-enescu-2016-sase-tineri-muzicieni-din-grecia-rusia-chile-bulgaria-japonia-si-letonia-in-semifinala-sectiunii-de-pian/

Șasemuzicieni din Grecia, Rusia, Chile, Bulgaria, Japonia şi Letonia s-au calificat în semifinalaSecţiunii de Pian a Concursului Internaţional „George Enescu” 2016. Etapa a II-a a Concursului Internaţional „George Enescu” 2016, Secţiunea Pian, s-a desfăşurat în zilele de 20 şi 21 septembrie, la Ateneul Român.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2016

Juriul de specialitate a decis concurenţii calificaţi pentru Semifinala Concursului: Triantafyllos Liotis (Grecia), Konstantin Emelianov (Rusia), Danor Quinteros (Chile), Victoria Vassilenko (Bulgaria), Takuma Ishii (Japonia) și Liepiņš Daumants (Letonia).

Semifinala Concursului Enescu se va desfăşura vineri,23 septembrie,de la ora 16.00, la Ateneul Român.

Finala Concursului,Secțiunea Pian, constând în trei concerte cu orchestră, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu va avea loc pe 25 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român.

Publicul care nu a reușit să achiziționeze bilete în sala de concert va putea urmări Finala în transmisie live pe un ecran mare în fața Ateneului, pe www.festivalenescu.ro și pe Medici.tv.

Între 3 și 25 septembrie, 196 de tineri artiști de pe tot globul vin la București să-și trăiască visul de a deveni mari muzicieni ai lumii, în cadrul ediției 2016 a Concursului Internațional George Enescu.

Premiile sunt în valoare totală de 115.000 de euro, la acestea adăugându-se posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, precum și premii speciale și oportunități de promovare internațională.

Foto: Concursul Enescu 2016 – Andrei Gindac

28
/03
/22

Marţi, 5 aprilie, la ora 19:00, la Palatul Suţu, compozitorul și muzicologul Dan Dediu va deschide seria de concerte-conferinţă intitulată „Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia ACCUMM.

17
/03
/22

Miercuri, 23 martie 2022,  de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, va susține un program dedicat apropiatei sărbători pascale: Missa In illo tempore de Claudio Monteverdi și câteva lucrări de Gavriil Musicescu: Imnele Sfintei Liturghii, Concertul coral nr. 1, op. 15 și Concertul coral nr. 2, op. 30. Concertul este realizat în parteneriat cu Trinitas TV.

15
/03
/22

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.